Publicitate
Echipa Washington Nationals a învins în deplasare, cu scorul de 7-2, formaţia Houston Astros, restabilind egalitatea în World Series, marea finală a Ligii profesioniste nord-americane de baseball (MLB), a cărei câştigătoare va fi cunoscută după meciul al şaptelea (decisiv).
Potrivit BBC, este pentru prima oară în istoria World Series când echipele vizitatoare s-au impus în primele şase partide ale finalei.
Nationals dispută în premieră finala MLB şi a condus cu 2 victorii la 0 după primele două meciuri, disputate la Houston, dar apoi a suferit trei înfrângeri consecutive pe teren propriu, înainte de a reveni şi a egala scorul general în partida de marţi.
Astros va avea ocazia să câştige al doilea titlu din istoria sa, după cel din 2017, dacă se va impune miercuri seara în meciul decisiv, în faţa propriilor fani.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu