Publicitate
Echipa Washington Nationals a cucerit primul său titlu de campioană a Ligii profesioniste nord-americane de baseball (MLB), după ce a învins în deplasare, cu scorul de 6-2, formaţia Houston Astros, în cel de-al şaptelea meci (decisiv) din World Series, spre dezamăgirea celor 43.326 de spectatori prezenţi în tribunele Minute Maid Park din oraşul texan.
Nationals a reuşit, astfel, un lucru aproape imposibil de realizat, în opinia multor specialişti, obţinând patru victorii pe terenul lui Astros, după ce a pierdut celelalte trei partide ale finalei, disputate la Washington.
Stephen Strasburg, desemnat MVP-ul World Series 2019, şi colegii săi au oferit primul titlu de campioană capitalei Statelor Unite după o pauză de 95 de ani, precedentul succes fiind obţinut de formaţia Washington Senators, care s-a mutat ulterior la Austin (Texas), schimbându-şi numele în Rangers.
Actuala formaţie şi-a făcut debutul în 1969, la Montreal, sub numele de Expos, înainte de a se muta la Washington, în 2005, punând astfel capăt unei aşteptări de trei decenii pentru întoarcerea baseball-ului în capitala federală americană.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu