Wozniacki, mesaj pentru Halep: Știu asta...

Caroline Wozniacki a explicat, imediat după ce a plecat învinsă de la Doha şi a pierdut primul loc mondial în faţa Simonei Halep, că obiectivul său nu este şefia tenisului feminin, ci un parcurs bun la Indian Wells şi Miami. 

Publicitate

De asemenea, daneza a avut şi eu mesaj pentru sportiva din Constanţa.

Wozniacki va pierde începând de săptămâna următoarea şefia în tenisul feminin în faţa Simonei Halep. Daneza a reacţionat fair-play, a transmis un mesaj în acest sens, dar a vorbit şi despre problemele medicale ale rivalei sale: "Ştiu că Simona are o echipă bună în jurul ei şi sunt convinsă că se va întoarce rapid pe teren şi va fi jucătoarea pe care o ştim cu toţii. Sper să aibă parte de o recuperare cât mai bună şi cât mai rapidă şi o aştept din nou pe teren, gata de luptă. Nu este niciodată plăcut să fii accidentată, aşa că îi doresc tot binele", a declarat daneza, potrivit Prosport.

[citeste si]

Simona Halep (26 de ani) se pregăteşte să revină pe primul loc în ierarhia mondială, dar veştile privind starea ei de sănătate nu sunt cele mai bune. În termeni populari, Halep a suferit o inflamaţie la degetul patru al piciorului drept.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel