Mihai Trăistariu l-a lăudat pe wrs, reprezentantul României la Eurovision 2022, după calificarea în finală.
"România a meritat calificarea cu desăvârșire. Se vede că reprezentantul nostru, împreună cu Tvr și-au dat tot interesul. Așa DA!
Chiar a fost un show reușit. Evident că dansul îl avantajează mult pe interpret, iar România nu a mai trimis vreodată o piesă cu atâta mișcare la Eurovision. Wrs a cântat și a dansat... DE FINALĂ.
Lăudabil este că, deși a nimerit în Semifinala a II-a, care a fost dublu de grea față de prima... el s-a strecurat printre atâtea piese bune și printre veșnicele schimburi de voturi între țări. Deci, cu atât mai mult merită toate aplauzele.
A fost foarte greu pentru România. Și iată că greul a trecut. Nu știu cum va fi la FINALA de sâmbătă dar... deja România a trecut de rușinea din ultimii 3 ani, când n-a reușit să se califice.
Concluzie: Suntem din nou pe harta Eurovision-ului, indiferent de rezultatul din Finală.
Hai! Ținem pumnii ursulețului la Finală! Știți ce-mi place la băiatul ăsta? Că n-are figuri în cap! S-a menținut modest, popular... pe toată perioada de după câștigarea finalei românești. Mai rar așa caracter frumos! Baftă, Ursache! Rupe-i!!!", a scris Mihai Trăistariu pe Facebook.
"EUROVISION rămâne, în continuare, CEL MAI MARE CONCURS MUZICAL DE PE PLANETA PĂMÂNT. Au început și americanii cu ... AMERICAN SONG CONTEST... Acușica vine și ASIAN SONG CONTEST ...
Și... iată cum MONDOVISION-ul se apropie !
Cum? Întrebați dacă mă bag? Normal! La Mondovision cu mine!
P. S. : M-au arătat și pe mine într-o secvență de câteva secunde.
Pe tot mapamondu'.
Deci... eram în extaz!
Am crezut că e doar pe TVR... dar au început să-mi scrie oameni din toată lumea. Ceea ce e... wooow!
Mulțumesc, Italia... pentru reclama făcută! Chiar mă minunez de faza asta!", a mai scris artistul.
"În primul rând, trebuie să mulțumesc românilor de pretutindeni care au votat. Avem români peste tot prin lume. Le e dor de casă. Nu e doar despre mine pe scenă. Îi unesc pe acești oameni din toată lumea, care au votat pentru mine amintindu-și de casa lor.
Am plâns foarte tare când i-am văzut pe niște copii dansând dansurile noastre populare. Pentru mine a fost ceva extrem de emoționant, pentru că și părinții mei sunt dansatori de muzică populară. M-am gândit că românii au plecat din țară în mai toată lumea ca să o ducă mai bine, iar copiii lor și-au urmat visul de a dansa indiferent de locul unde s-au stabilit. Asta m-a făcut să plâng și să mă emoționez”, a declarat WRS în conferința de presă, conform Fanatik.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News