WTA 2019, Toronto. Bianca Andreescu şi Serena Williams, finală

Bianca Andreescu, Indian Wells. foto:bnpparibasopen.com
Bianca Andreescu, Indian Wells. foto:bnpparibasopen.com

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a calificat în finala turneului feminin de tenis de la Toronto, dotat cu premii totale în valoare de 2,83 milioane de dolari, în care o va avea ca adversară pe americanca Serena Williams, fostul lider al clasamentului mondial.

Sâmbătă, în penultimul act al acestei competiţii de categoria WTA Premier, Andreescu a dispus în două seturi, 6-4, 7-6 (7/5), de americanca Sofia Kenin, după două ore şi şase minute de joc.

Bianca Andreescu (19 ani) a devenit, cu această ocazie, prima reprezentantă a Canadei care va disputa finala acestui turneu în ultima jumătate de secol. Ea va avea o misiune dificilă în faţa americancei Serena Williams, cap de serie numărul 8, care a învins-o în cealaltă semifinală, cu 1-6, 6-3, 6-3, pe cehoaica Marie Bouzkova, venită din calificări.

Acesta va fi primul duel între Bianca Andreescu şi Serena Williams, jucătoare în vârstă de 37 ani şi care a cucerit primul dintre cele 23 de titluri de Mare Şlem din palmaresul său la Openul Statelor Unite din 1999, cu nouă luni înainte de naşterea adversarei sale din finala de la Toronto, subliniază presa canadiană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel