Duel sută la sută românesc în semifinalele turneului de tenis feminin de la Linz, după ce Jaqueline Cristian (100 WTA) s-a calificat în penultimul act al competiției, învingând-o în sferturi pe mult mai bine clasata sportivă din Rusia, Veronika Kudermetova (32 ATP).
În semifinală, Jaquelin Cristian o va întâlni în semifinală pe Simona Halep, cu care a jucat și la Transylvania Open, de la Cluj, fiind învinsă de numărul unu al României în sferturile de finală.
Jaquelin Cristian s-a impus în două seturi, cu 6-3, 7-6 (5), după o oră și 55 de minute.
Primul set a fost adjudecat de Cristian, dup 41 de minute, după ce a valorificat avantajul celui de al doilea break. În game-ul 8, al primului set, românca a irosit 3 mingi de set, la 5-2, pe serviciul adversarei, dar a câștigat-o pe prima, la 5-3.
Setul doi a avut un prim moment important la 3-4 pentru Kudermetova, Cristian salvând 5 mingi de break, și încă unul, la 5-6, când românca a reușit să ducă setul în tiebreak, după ce Kudermetova a irosit 3 mingi de set.
În tiebreak s-a mers cap la cap până la 6-5, Cristian făcând minibreak și câștigând meciul cu 6-3, 7-6 (5).
Halep (30 ani, 22 WTA) a reuşit să câştige, după o luptă de două ore şi 13 minute, un meci care părea pierdut la un moment dat.
Astfel, România are asigurată o prezență în finala turneului.
Pentru calificarea în penultimul act al competiției, Jaqueline Cristian va fi recompensată cu 8.144 USD și 110 puncte.
Organizatorii turneului de la Linz au anunțat programul zilei de joi, 11 noiembrie, una în care va avea loc și semifinala 100% românească dintre Simona Halep și Jaqueline Cristian.
Pe terenul central, meciul dintre Simona Halep și Jaqueline Cristian va fi al treilea al zilei și nu va începe mai devreme de ora 21:00 (ora României).
În cealaltă semifinală a turneului din Austria se vor întâlni americancele Danielle Collins (29 WTA, cap de serie 3) și Alison Riske (73 WTA).
Învingătoarea partidei dintre Halep și Cristian își va asigura un premiu în valoare de 13.224 de euro și 180 de puncte în clasamentul WTA, în timp ce învinsa va primi 8.144 de euro și 110 puncte WTA.
În ierarhia Live a WTA, Simona Halep se află pe locul 20 (a urcat 2 poziții), în timp ce Jaqueline Cristian ocupă locul 80 (salt impresionant de 20 de locuri față de ultimul clasament dat publicității).
Ultimele trei câștigătoare ale întrecerii au fost Aryna Sabalenka (2020), Cori Gauff (2019) și Camila Giorgi (2018). Are și România o campioană la Linz: Raluca Olaru, la dublu - ediția din 2014, alături de Anna Tatishvili.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu