Sorana Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) o va întâlni pe Petra Kvitova (33 de ani, 12 WTA), în semifinalele turneului de categorie WTA 1000 de la Miami, vineri, începând cu orele 22,00 (ora României).
Sorana Cîrstea a ajuns în semifinalele WTA Miami după ce a trecut de a doua clasată din ierarhia mondială, Aryna Sabalenka, pe care a învins-o în două seturi, 6-4, 6-4.
Petra Kvitova, în schimb, a avut nevoie de set decisiv pentru a trece de Ekaterina Alexandrova. Meciul a durat două ore și 13 minute și s-a încheiat 6-4, 3-6, 6-3.
Fernanda Contreras Gomez, Caroline Garcia, Karolina Muchova, Marketa Vondrousova și Aryna Sabalenka sunt jucătoarele învinse de Sorana Cîrstea la WTA Miami 2023.
Miza partidei dintre Sorana Cîrstea și Petra Kvitova este calificarea în finala de la Miami și un premiu important. Cine se va califica, va avea asigurat un cec în valoare de 662.000 de dolari. Campioana de la Miami va ajunge la un premiu de 1.2 milioane de dolari.
În cealaltă semifinală, Elena Rybakina (7 WTA) se va confrunta cu americanca Jessica Pegula (3 WTA).
Sorana Cîrstea și Petra Kvitova s-au întâlnit de 10 ori în circuitul WTA, iar cehoaica are avantaj la directe, 6-4.
Sorana Cîrstea a învins-o pe Petra Kvitova la Copenhaga 2010, Toronto 2013, Australian Open 2021 și Australian Open 2022.
Petra Kvitova s-a impus în fața Soranei Cîrstea la Budapesta 2008, Wimbledon 2010, Roma 2012, Madrid 2014, Wimbledon 2016 și Cincinnati 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu