Audiţiile "X Factor" aduc în fiecare an în faţa celor patru juraţi o mulţime de concurenţi, care mai de care mai interesanţi. Carla's Dreams le-a mulțumit participanților pentru că i-au ''validat'' copilăria.
Mihai Gavrilă
Este şi cazul lui Mihai Gavrilã, un tânãr de doar 22 de ani, care i-a uimiti pe juraţi încã de la primii lui paşi pe scena "X Factor". "Sunt primul român care şi-a dat licenţa în versuri. Eu nu sunt bun la vorbitul în public. Mi-a fost mult mai uşor sã-mi susţin prezentarea în versuri!", le-a spus el juraţilor, completând: "Dacã am ajuns şi la ştiri, eu zic cã e ceva!". Cu piese care trec de un milion de vizualizãri pe Youtube şi peste 70.000 de abonaţi, Mihai Gavrilã a fost hotãrât sã îi impresioneze pe juraţi pânã la capãt. "Eu sunt o persoanã liniştitã, dar pe scenã mã transform!", le-a spus el. Pe Delia însã a reuşit sã o supere, atunci când jurata a insistat sã îşi scoatã ochelarii de soare pe scenã: "Nu vreau sã-i dau jos! Dar ce, Carla's şi-i dã jos?!", i-a rãspuns el intrigat juratei. Din pãcate, Mihai nu a reuşit sã convingã niciun jurat, astfel cã a plecat acasã cu 4 de NU.
Cristina Bujac
Pentru Cristina Bujac însã "X Factor" ar putea fi o rampã de lansare. Tânãra de 16 ani din Republica Moldova care i-a impresionat pe telespectatori cu mãrturisirea cã niciodatã nu i-a spus mamei sale "te iubesc", a reuşit sã le stârneascã juraţilor amintiri din vremea grãdiniţei. "Ai foarte multã sensibilitate şi se transmite asta şi pe scenã!", i-a spus Ştefan Bãnicã, adãugând cel de-al patrulea DA la votul colegilor sãi.
George Lazăr
Tot cu patru de DA merge mai departe şi George Lazãr, un rocker care a fost nevoit sã se apuce de rap. "Vreau sã cânt, dar cu cu cine sã cânt rock, aşa am ajuns la rap, pentru cã nu am nevoie de instrumentişti pentru asta!". "Mi-a plãcut foarte tare, aşa da, aşa ceva nu avem la "X Factor", i-a mãrturisit Ştefan Bãnicã lui George.
Cristian Sanda
Chiar dacă nu este strain de scenă, Cristian Sanda a mărturisit încă de la început că are emoții, după ce în ultimii ani muzica nu a fost chiar prima în planurile sale. "Am participat la multe concursuri și festivaluri, îmi doream să fac mai mult, dar lucrurile nu au mers așa cum mi-aș fi dorit. Dar nu voiam să las așa muzica... Erau persoane care îmi spuneau că trebuia să fac muzică în continuare, nu trebuia să dau la Politehnică. Mi-am făcut acasă un mini-studio și mă joc cu muzica. Am emoții, a trecut ceva timp de la ultimul concurs", a povestit Cristian. Ești foarte mare ca și voce, ca și paletă. Mentorul tău va trebui să îți aleagă cu grijă piesele ca să fii pus în valoare de fiecare dată. Și mi-ar plăcea să fiu eu mentorul tău!", i-a spus Delia, iar Cristian a primit toate voturile juraților. "Nu a fost perfect, dar a demonstrate că are calități cât cuprinde, am văzut efortul!", a spus și Horia Brenciu.
Sonia Chiriac
Pentru Sonia Chiriac, concurenta de doar 14 ani, din Galaţi, seara nu a fost la fel de veselã. "Te-ar ajuta sã mai studiezi un an!", i-a spus Delia Soniei, atunci când aceasta le-a spus cã era visul ei sã ajungã în acest an pe scena concursului.
Cristina Antonescu
Cristinei Antonescu, din Brãila, i-au purtat noroc accesoriile pe care Mihai Bendeac I le-a oferit, din recuzita lui Drãgulin, înainte de a urca pe scenã. "Ai cântat bine, cu poftã, şi s-a simţit!", i-a mãrturisit Ştefan Bãnicã, în vreme ce Horia Brenciu a completat: "Niciodatã nu am auzit o persoanã spunând cu atâta bucurie!", fãcând referire la numele piesei pe care a ales-o concurenta. "Cine ia acest grup, al fetelor tinere, o sã aibã cele mai grele alegeri, cele mai multe drame, va fi un calvar pentru antrenorul fetelor tinere!", a mai completat Horia. Cristina merge mai departe în concurs cu patru de DA.
Emanuel Dermisek
Emanuel Dermisek a venit însoţit de tatãl sãu, care la rândul lui şi-a adus şi acordeonul cu el. Pe scenã, a intrat alãturi de tata, dar şi alãturi de Mihai Bendeac, astfel cã Horia a exclamat imediat: "Dacã rãmâne aşa situaţia, este de departe cel mai original grup pe care l-am vãzut vreodatã!". Singur, Emanuel nu i-a convins pe juraţi cã locul lui e pe scenã, astfel cã l-au invitat şi pe tatãl sãu înapoi alãturi de el. "Poate va salva onoarea muzicalã a familiei!", a spus Horia, însã pentru Emanuel, parcursul la "X Factor" s-a oprit aici.
Cristina Vasopol
Cristina Vasopol o profesoară de canto din Galați, a fost împinsă de la spate de soțul ei să participe la X Factor. Cristina a mărturisit însă că a venit cu dublă miză: să-și susțină două dintre elevele sale, care participă la show, și ca să urce și ea pe scenă în fața celor patru jurați "X Factor". În plus, Cristina a ținut să-i amintească lui Mihai Bendeac că s-au mai întâlnit, cu ani în urmă, când acesta a fost la Galați. Ba, mai mult, la vremea respectivă a și scris pe blog despre formația din care ea făcea parte și a fost o adevărată mândrie. "Tata mi-a zis 'la vârsta asta?'. Da, la vârsta asta! Dar nu-mi fac griji, sunt ok. Să trec mai departe ar însemna foarte mult pentru mine, aș avea mai multă încredere în mine!", a povestit profesoara în vârstă de 37 de ani, care a ridicat atât publicul, cât și juriul în picioare. "Doamne, ce mi-ar fi plăcut și mie să am așa profesor de canto! Bravo!", i-a spus Delia.
Bianca Moccia
Bianca Moccia are 15 ani, vine din Italia, unde a ajuns în semifinala Sanremo pentru copii, și spune că a venit la X Factor în România pentru că își dorește să fie cunoscută pe plan international."Ești foarte frumoasă, ai o voce extraordinară și extrem de matură pentru vârsta ta. Eu nu știu de unde ai această știință de a cânta la 15 ani", i-a spus Ștefan Bănică adolescentei care a reușit să impresioneze pe toată lumea cu talentul său, primind astfel, patru de DA.
Alexandru și Raluca compun trupa Rush, vin din București și au mărturisit că în trecut au format un cuplu, doar că acum tot ceea ce-i leagă este muzica. Pe lângă trupa Rush, cei doi lucreazî împreună într-un alt proiect, mai amplu, cunoscuta formație Albatros.
Jurații au apreciat talentul lor, dar i-a sfătuit să-și folosească mai mult pe scenă sentimentele unuia față de celălalt pentru a pune mai multă pasiune în ceea ce fac."E cea mai frumoasă relație muzicală pe care am văzut-o", le-a spus Horia Brenciu înainte ca tinerii să iasă de pe scenă cu 4 de DA.
Ștefan Leonte
Ștefan Leonte a surprins pe toată lumea în momentul în care a mărturisit că face parte din trupa de dans a lui nea Mărin."Fac parte din trupa "Larisa și Marin Barbu". E un om care ține ștefeta sus și asta este foarte bine. Dacă te vede că îți dorești un lucru te ajută foarte mult. Văzând că am ureche muzicală mi-a zis "merită să încerci, du-te și vezi ce se întâmplă și noi te susținem". Nea Mărin mi-a urat succes și m-a sfătuit să nu am emoții", a declarant Ștefan care a ales să cânte o melodie patriotică intitulată "Când avea să moară Ștefan.
Piesa a fost una care i-a stârnit amintiri lui Carla's Dreams, dar și o părere de rău lui Horia Brenciu care spera să aibă ocazia să danseze călușar în compania unuia dintre dansatorii din trupa lui nea Mărin."Piesa asta o știu de la grădiniță. Eu vă mulțumesc că ați validat copilăria mea", a declarat Carla's Dreams.
"Mie îmi pare foarte rău că nu am dansat. Eu am făcut călușar când eram mic. Acum dezvăluirile sunt la ordinea zilei", a spus, la rândul lui, Horia Brenciu. Ștefan a primit doi de da DA și doi de NU din partea juraților.
Mihaela Platon
Mihaela Platon are 18 ani, este pentru a doua oară pe scena X Factor și a venit cu dorința de a surprinde pe toată lumea, ceea ce a și reușit. După ce tânăra de 18 ani interpretează piesa "It's a man's world", Mihai Bendeac îi face o mărturisire surprinzătoare: "Te voi conduce în culise în genunchi, asta este penitența mea pentru că nu am crezut în tine." "A avut niște sclipiri în interpretare", a declarat Ștefan Bănică, după ce Mihaela a primit patru de DA.
Sãptãmâna viitoare, „X Factor" continuã cu ultimele douã episoade de audiţii, difuzate marţi, 23 octombrie, şi vineri, 26 octombrie, de la 20:00, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu