Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că relaţiile dintre Beijing şi Moscova s-au consolidat în 2023, în timpul unui schimb de mesaje de Noul An cu omologul său rus Vladimir Putin duminică, a informat presa de stat chineză, citată de AFP.
Privind înapoi cu Putin la anul care se încheie, preşedintele chinez a spus că 'baza materială şi publică a relaţiei noastre a devenit mai puternică', potrivit televiziunii de stat CCTV.
'În faţa schimbărilor fără precedent din ultimul secol şi a condiţiilor regionale şi internaţionale turbulente, relaţiile China-Rusia au menţinut o dezvoltare sănătoasă şi stabilă şi au făcut progrese constante în direcţia corectă', a spus Xi.
'Sub conducerea noastră comună, încrederea politică reciprocă dintre cele două părţi s-a aprofundat, coordonarea noastră strategică a fost consolidată, iar cooperarea reciproc avantajoasă a continuat să producă noi rezultate', a adăugat el. Volumul comerţului bilateral a depăşit 200 de miliarde de dolari (180 de miliarde de euro), peste ţintă, a spus el. China, a mai afirmat Xi, aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească cea de-a 75-a aniversare de la crearea relaţiilor bilaterale în 2024.
În timpul unei vizite la Beijing la începutul lunii decembrie a premierului rus Mihail Mişustin, Xi a declarat că menţinerea unor relaţii strânse cu Moscova este o 'alegere strategică'.
Cei doi aliaţi şi-au consolidat legăturile în timp ce ţările occidentale au întors spatele Moscovei după invazia Ucrainei. Cele două regimuri subliniază, de asemenea, importanţa relaţiei personale dintre cei doi lideri, Xi numindu-l pe Putin un 'bun prieten', notează Agerpres.
China a anunțat că va simplifica cererile de viză pentru turiștii din Statele Unite începând cu 1 ianuarie, reducând astfel numărul de documente necesare, potrivit unei declarații publicate vineri pe site-ul ambasadei chineze la Washington, transmite Reuters.
Această mișcare vine în urma deciziei anterioare a Beijingului de a permite deținătorilor de pașapoarte din Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania și Malaezia să viziteze China fără necesitatea obținerii unei vize, începând cu 1 decembrie.
Aceste modificări în politica de viză sunt atribuite dorinței Chinei de a-și revigora industria turismului și de a stimula a doua cea mai mare economie a lumii, care a fost afectată de prăbușirea din timpul pandemiei de Covid-19.
Astfel, turiștii americani care solicită vize turistice nu vor mai fi obligați să prezinte rezervări de bilete de avion, rezervări de hotel sau o scrisoare de invitație, conform anunțului făcut de ambasada chineză. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu