Xi Jinping, președintele Chinei, îl felicită pe Iohannis pentru realegere

Preşedintele chinez, Xi Jinping, i-a transmis un mesaj de felicitare lui Klaus Iohannis pentru realegerea sa în funcţia de preşedinte al României, informează Xinhua vineri.

  China şi România se bucură de o prietenie tradiţională, iar vastul lor parteneriat de prietenie şi cooperare a cunoscut o dezvoltare continuă în ultimii ani, declară liderul chinez în mesajul datat 9 decembrie.

Reamintind schimbul de mesaje de felicitare cu preşedintele Iohannis în luna octombrie cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, Xi a spus că promovarea prieteniei şi consolidarea cooperării între cele două ţări serveşte interesele fundamentale ale ambelor popoare.

Preşedintele Chinei a adăugat că acordă o importanţă deosebită dezvoltării relaţiilor între China şi România şi este pregătit să lucreze cu omologul său român pentru a profita de oportunităţile istorice create de cooperarea în cadrul iniţiativei 'Belt and Road' şi de cooperarea dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est, pentru a extinde permanent schimburile bilaterale şi cooperarea pe baza respectului reciproc, a egalităţii şi beneficiilor reciproce şi pentru a aduce beneficii mai mari pentru ambele popoare, relatează AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel