Xi l-a avertizat pe Biden: ”Soluţionarea chestiunii Taiwanului este problema chinezilor”

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Preşedintele chinez, Xi Jinping, i-a declarat luni omologului său american, Joe Biden, că lumea este suficient de mare pentru ca cele două ţări ale lor să poată prospera, dar a atenţionat totodată SUA împotriva depăşirii "liniei roşii" pe care o constituie problema Taiwanului.

Publicitate

"În circumstanţele actuale, China şi SUA împărtăşesc mai multe, nu mai puţine, interese comune", i-a spus Xi lui Biden în timpul întrevederii lor care a durat trei ore şi a avut loc la Bali, în Indonezia, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez într-un comunicat, potrivit Agerpre.

Beijingul nu caută să sfideze SUA sau "să schimbe ordinea internaţională existentă", a adăugat Xi, îndemnând la "respect reciproc" între cele două părţi, potrivit acestui comunicat.

Cu toate acestea, Xi l-a avertizat pe Biden împotriva depăşirii "liniei roşii" pe care o constituie problema insulei autonome Taiwan, pe care guvernul chinez o revendică.

"Problema Taiwanului este chiar în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, fundamentul politic al relaţiilor chinezo-americane şi prima linie roşie ce nu trebuie depăşită în relaţiile chinezo-americane", i-a spus Xi lui Biden, potrivit Ministerului Afacerilor Externe chinez, adăugând că "soluţionarea chestiunii Taiwanului este problema chinezilor".

Cei doi lideri au discutat de asemenea despre situaţia din Ucraina, iar Xi i-a declarat lui Biden că Beijingul este "profund preocupat" în legătură cu acest conflict.

"China a fost întotdeauna de partea păcii şi va continua să încurajeze negocierile de pace", a declarat liderul chinez. "Noi susţinem şi aşteptăm cu nerăbdare reluarea negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina", a adăugat Xi Jinping.

Aceasta a fost prima întrevedere între liderii celor două puteri rivale de când preşedintele Biden a fost ales preşedinte al SUA şi ea a avut loc în ajunul summitului G20 ce se va desfăşura marţi şi miercuri în insula indoneziană Bali.

În ultimii trei ani, rivalitatea dintre aceste două cele mai mari economii mondiale s-a intensificat, pe măsură ce China câştigă în putere şi în siguranţă, punând din nou sub semnul întrebării leadershipul american şi situaţia geopolitică după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Citește și: 

”Discuții sincere” între cei doi mari rivali, SUA și China. Care au fost principalele teme discutate de aceștia

n timpul acestei discuţii, care a avut loc pe insula indoneziană Bali şi a durat trei ore, Joe Biden a avertizat că SUA "vor continua să opună o concurenţă viguroasă" Chinei, însă a apreciat că "trebuie lăsate deschide canalele de comunicare", precizează comunicatul citat de Agerpres.

Joe Biden a denunţat în timpul acestei întrevederi cu Xi Jinping acţiunile "agresive" ale Chinei faţă de Taiwan, acţiuni care, potrivit lui, subminează pacea şi securitatea în regiune.

Preşedintele american a evocat de asemenea "îngrijorările sale în ceea ce priveşte atitudinea provocatoare" a Coreei de Nord, apreciind că "toţi membrii comunităţii internaţionale" trebuie să "încurajeze" Phenianul "să acţioneze în mod responsabil".

Nu în ultimul rând, preşedintele american şi omologul său chinez au convenit asupra "opoziţiei" lor faţă de orice recurgere la arme nucleare în Ucraina, a anunţat Casa Albă, în timp ce Beijingul refuză să condamne invazia rusă.

"Preşedintele Biden şi preşedintele Xi şi-au reiterat acordul asupra faptului că un război nuclear nu ar trebui să aibă loc niciodată şi nu poate fi niciodată câştigat, şi au subliniat opoziţia lor faţă de orice recurgere sau ameninţare de recurgere la arme nucleare în Ucraina", informează comunicatul Casei Albe.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel