Pe piaţa publicităţii pe dispozitivele mobile din Statele Unite, estimată la 19 miliarde de dolari, Yahoo va depăşi anul viitor Twitter,devenind al treilea competitor de pe piaţă.
Cota de piaţă a Yahoo va creşte în cel mai accelerat ritm de pe piaţa americană a publicităţii pe dispozitivele mobile în perioada 2014-2016, potrivit datelor EMarketer, relatează Mediafax.
Astfel, cota de piaţă a Yahoo se va ridica la 3,74% anul viitor şi la 4,2% în 2016, în timp ce ocupanta locului trei, Twitter, va consemna un avans la 3,69% în 2015 şi la 3,8% în 2016.
Google îşi va menţine poziţia de lider al pieţei şi anul viitor, deţinând o cotă de 35%, fiind urmat de Facebook cu 17%.
Marissa Mayer, CEO-ul Yahoo, a orientat strategia companiei americane către platformele mobile, transformând Yahoo într-un jucător important pe o piaţă a publicităţii digitale estimate să ajungă la 60 de miliarde de dolari în SUA în 2018.
În luna octombrie, compania a raportat venituri de peste 200 de milioane de dolari a diviziei pentru platforme mobile şi a anticipat că această divizie va genera un venit total de 1,2 miliarde de dolari la finalul anului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu