Yanis Varufakis vrea de la Angela Merkel "un discurs al speranței" pentru Grecia

Ministrul grec de finanțe, Yanis Varufakis, îi solicită cancelarului Germaniei, Angela Merkel, să rostească un discurs care să dea "speranță" redresării economice a Greciei și normalizării relațiilor guvernului de la Atena cu partenerii europeni, transmite agenția EFE, relatează Agerpres.

Yanis Varufakis îi sugerează cancelarului Germaniei, Angela Merkel, în cadrul unei postări apărute duminică pe blogul său personal, să vină în Grecia la Atena, Salonic sau în orice alt oraș dorește și să facă un gest asemănător celui făcut pe 6 septembrie 1946 la Stuttgart de secretarul de stat american James F. Byrnes, care a susținut "un discurs al speranței" pentru a da Germaniei devastate de război încredere că poate să-și reconstruiască economia și să revină la normalitate.

Cum pledează Varufakis 

În continuare, ministrul grec de finanțe a menționat că acel discurs a fost foarte important pentru Germania, care a beneficiat apoi de "Planul Marshall, de tăierea datoriilor și de sosirea lucrătorilor imigranți din Italia, Iugoslavia și Grecia".

"Acum, șapte decenii mai târziu, țara mea este cea care are nevoie de o asemenea oportunitate", consideră Varufakis, care adaugă că "nu se poate cere mai multă austeritate unei economii care este în genunchi după două doze de teribilă austeritate pe care nicio țară nu a trebuit să o suporte vreodată pe timp de pace".

Angela Merkel: E bine că avem Facebook, așa cum e bine că avem mașini de spălat

El se plânge de asemenea că partenerii europeni cer Greciei astfel de noi măsuri de austeritate fără să-i ofere vreo diminuare a datoriei și niciun plan pentru impulsionarea investițiilor, deși Grecia a beneficiat în anul 2012 de o reducere cu 100 de miliarde de euro a datoriei externe și în plus a primit în ultimii patru ani împrumuturi în valoare de 200 de miliarde de euro.

Postarea lui Varufakis survine într-un moment tensionat în relațiile dintre Grecia și creditorii ei internaționali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel