Organizația Human Rights Watch a adunat mărturii despre chinurile îndurate de migranți în închisorile din Yemen.
Bărbaţi, femei şi copii, fugiţi din Cornul Africii, au fost victime ale torturii şi violenţelor sexuale din partea oficialilor yemeniţi, a raportat, miercuri, organizaţia Human Rights Watch (HRW), citată de France Presse, preluată de Agerpres. Cei de HRW au vorbit atât cu migranți, cât și cu oficiali din Yemen.
În 2017, peste 87.000 de persoane au sosit în Yemen din Cornul Africii, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care a solicitat "accesul neîngrădit" la deţinuţi.
[citeste si]
Câte unul pe noapte
Migranţii care au trecut prin centrul de detenţie din Buraika au fost bătuţi de către temniceri înarmaţi cu bare metalice, agresaţi sexual şi s-au confruntat cu condiţii sanitare îngrozitoare, a indicat HRW. Unii dintre deţinuţi, în special tineri băieţi, au fost violaţi de temniceri, conform aceluiaşi raport. "În fiecare noapte, luau câte unul pentru a-l viola", a mărturisit un fost deţinut. "Ştiu şapte baieţi care au fost agresaţi sexual", a spus el. Cel puţin doi deţinuţi au fost împuşcaţi, potrivit unor martori, adaugă HRW.
Patru ani de război
Un migrant etiopian care a reuşit să evadeze, în acest an, a declarat că există doar două căi de a părăsi centrul din Buraika, fie plătind traficanţilor, fie prin deportare, pe mare, în Djibouti.
Yemenul a intrat, la sfârşitul lunii martie, în al patrulea an al unui război sângeros între rebelii houthi, care controlează capitala Sanaa, şi o coaliţie militară sub comandament saudit, ce susţine forţele guvernamentale recunoscute pe plan internaţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News