Youcef Atal, suspendat pentru șapte meciuri din cauza unei postări legate de războiul din Israel

FOTO:Twitter
Uncle Smart
@DanielSaturel
FOTO:Twitter Uncle Smart @DanielSaturel

Youcef Atal (OGC Nice) este vizat de o anchetă preliminară privind ”apologia terorismului”. De când intră în vigoare suspendarea acestuia.

Internaționalul Youcef Atal, jucătorul echipei OGC Nice, a fost suspendat pentru şapte meciuri de către Comisia de disciplină a Ligii profesioniste de fotbal din Franţa (LFP), informează AFP, scrie Agerpres. Atal (27 de ani, Algeria) este vizat de o anchetă preliminară pentru ”apologia terorismului”, după o postare legată de conflictul dintre Israel şi Hamas.  Deși a șters rapid postarea respectivă şi şi-a prezentat scuze ulterior, clubul său a decis pe 18 octombrie să-l suspende până la noi ordine.

Consiliul naţional de etică al Federaţiei franceze de fotbal (FFF) a sesizat Comisia de disciplină a Ligii.

Comisia a precizat că sancţiunea va intra în vigoare ”începând de marţi, 31 octombrie 2023, la ora 00:00”. Practic, jucătorul nu este suspendat de LFP pentru meciul dintre Clermont şi OGC Nice, programat vineri seară în Ligue 1, însă rămâne suspendat de clubul său.

Contactat de AFP, OGC Nice a indicat că nu doreşte să facă pentru moment comentarii în legătură cu acest subiect.

Fotbalistul algerian este acuzat că a distribuit comentarii controversate despre conflictul care are loc în prezent în Israel. El a postat pe reţelele de socializare un videoclip al unui predicator care făcea afirmaţii antisemite şi îndemna la violenţă, în plin război între armata israeliană şi mişcarea islamistă Hamas.

După izbucnirea scandalului, Atal a revenit cu un altă postare în care şi-a cerut scuze şi a asigurat că nu a intenţionat niciun moment să transmită ”un mesaj de ură”, însă această explicaţie nu a atenuat criticile.

”Sunt conştient că postarea mea a şocat mai multe persoane, ceea ce nu a fost intenţia mea şi îmi cer scuze pentru asta. Ţin să-mi clarific punctul de vedere fără nicio ambiguitate: condamn cu fermitate orice formă de violenţă, oriunde în lume, şi sprijin toate victimele. Nu voi susţine niciodată un mesaj de ură”, a precizat Youcef Atal.

Citește și: Unde se joacă meciul Israel - România de la EURO. Israelul a primit acordul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel