Află în articol cât de sănătoasă este, de fapt, zacusca.
Zacusca este nelipsită din cămările gospodinelor din România. Acestea au început deja să pregătească borcane de zacuscă pentru a le avea la iarnă. Cât de sănătoasă este, însă, aceasta?
În volumul "Noua ordine alimentară. Şi noi ce mai mâncăm", profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne asigură că zacusca este un aliment nu numai gustos, dar şi sănătos. Cu condiţia ca la prepararea ei să se folosească doar legume şi ulei de calitate. Astfel, zacusca înseamnă un aport de fibre alimentare şi de alţi nutrienţi valoroşi pentru buna funcţionare a organismului, scrie Realitatea.net.
De asemenea, specialistul mai susţine că zacusca preparată în mod tradiţional, ca pe vremea bunicii, este de departe mai gustoasă şi mai sănătoasă decât cea din comerţ.
Ingrediente
2.5 kg ceapă roşie
3 kg ardei kapia
6 kg vinete
1 l bulion
500 ml ulei
2 foi dafin
1 linguriţă bicarbonat de sodiu
sare şi piper după gust.
Cum se prepară
Mai întâi de toate coacem vinetele şi ardeii kapia pe plită sau în cuptorul încins, apoi le curăţăm de pielițe şi le lăsăm bine la scurs. Pregătim borcanele şi capacele noi astfel: le spălăm bine cu detergent, le limpezim şi le sterilizăm în cuptor timp de 25 minute la 200 grade, potrivit reteteculinare.com.
Curăţăm ceapa şi o dăm prin maşina de tocat carne sau o tocăm cu robotul de bucătărie. Punem o oală sau un ceaun mare pe foc. Punem ceapa în ceaun, adăugăm puţină sare şi o lăsăm să scadă la foc moderat, amestecând din când în când ca să nu se prindă de fund.
Între timp, dăm ardeii curăţaţi de pielițe, seminţe şi scurşi prin maşina de tocat carne sau îi tocăm cu robotul de bucătărie. Când ceapa s-a călit bine şi a scăzut bine iar ea devine translucidă, adăugăm ardeii, punem puţină sare, frunzele de dafin şi uleiul, continuăm fierberea încă 25 – 30 minute la foc moderat, amestecând din când în când.
După ce au trecut şi cele 30 de minute, adăugăm bulionul, lăsăm să fiarbă 15 minute, apoi adăugăm vinetele tocate şi ele mărunt. Fierbem zacusca timp de 15 minute, amestecând încontinuu pentru a nu se prinde de fund. Potrivim zacusca la gust cu sare şi piper, adăugăm 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu și apoi o lăsăm să mai fiarbă încă 30 minute. Zacusca este gata în momentul în care uleiul iese la suprafața şi compoziţia este omogenă şi s-a îngroşat.
Zacusca o punem fierbinte în borcane. Cum am umplut un borcan, îi punem capacul și apoi îl întoarcem cu fundul în sus. Repetăm până umplem toate borcanele. După ce am umplut toate borcanele, le lăsăm aşa 15 minute întoarse cu fundul în sus.
Între timp, pornim cuptorul la 200 grade. Punem într-o tavă un prosop de bucătărie şi punem apă caldă uşor fierbinte în tavă. Apoi, întoarcem borcanele cu gura în sus şi le punem în tava cu apă. Băgăm tava în cuptor pentru 45 minute. După cele 45 de minute în cuptor, scoatem borcanele şi le punem în culcuş de pături pentru a se răcii încet. Se ţin cam două zile în culcuşul de pături bine acoperite, apoi se pun pe raftul din cămară.
Altă rețetă de zacuscă
Ingrediente
6 kg vinete
un kg ceapă
2 kg ardei gogoșari
2 kg ardei kapia
2 kg roșii
500 ml ulei
foi de dafin
piper
usturoi
sare neiodată.
Proporțiile ingredientelor sunt orientative. Modul de preparare îl găsești AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News