Senatorul Daniel Zamfir a comentat ultimele declaraţii făcute de ministrul de Finanţe, Florin Cîțu, privitor la deficitul important pe care România trebuie să-l finanţeze.
Florin Cîțu a declarat, astăzi, că "România a avut nevoie în această perioadă și va avea și în viitor să finanțeze un deficit important. Chiar și înainte de criză, România avea nevoie să finanțeze un deficit mare".
Vezi declarația completă: INCREDIBIL! Cîțu vorbește despre DEFICITUL MARE: Aceasta este informația
"Înainte de criză, România avea de finanţat un deficit normal. Vreau să îi aduc aminte lui Cîțu că, în octombrie, Standard & Poor's evaluase România cu o perspectivă stabilă, în condiţiile în care Legea pensiilor era în vigoare, ca şi acum, cu majorarea punctului de pensie cu 40%. De când a venit Cîțu, care se împrumută aşa absolut nebuneşte, România a ajuns în categoria "perspectivă negativă". Aşa că nu discutăm despre ce deficit avea el de finanţat pentru că nu vreau să intru în felul în care a forţat deficitul.
A făcut nişte plăţi în avans, la sfârşitul anului, pe care trebuiau să le facă anul următor, în 2020. Să ne aducem aminte şi de rambursarea TVA pe care a făcut-o fără o verificare prealabilă. Cîțu a forţat atunci acel deficit de 3,7, despre care vorbeşte că era unul mare. Acum vorbeşte de un deficit de 6,7%. Ori, chiar Comisia Europeană ne spune că deficitul va fi în jur de 9,2%. Cifrele pe care le dă Cîțu, astăzi, în legătură cu deficitul, sunt departe de realitate, fiind contrazis de Comisia Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional.
Cifrele despre care vorbeşte Cîțu nu sunt conforme cu realitatea, cum nu este absolut nimic din ceea ce spune în legătură cu cifrele pe care le prezintă, în legătură cu situaţia economică, cu situaţia programului IMM Invest, pe care îl prezintă ca pe un mare succes, când de fapt antreprenorii sunt foarte nemulţumiţi de felul în care decurge programul. Doar 1,6% din IMM-uri au accesat programul IMM Invest. Ori domnul Cîțu îl prezintă ca pe salvarea naţiunii. Nu este deloc aşa", a spus Daniel Zamfir pentru DCNews.
"Eu am acum explicaţia de ce ministrul Cîțu a refuzat de trei ori să vină în Parlament, în fata comisiilor de specialitate ca să discute pe aceste cifre. Domnia sa le spune numai în situaţii în care nu îi poate pune nimeni întrebări, nu justifică toate lucrurile astea. La Parlament, în schimb, ce să vezi, avem cifrele pe masă, cu cât s-a împrumutat, cât este dobânda, cu cât se împrumută şi alte ţări din UE, ţările vecine. Vă spun, cu date concrete, că Ungaria se împrumută cu dobânzi la jumătate faţă de cât se împrumută România. Polonia, Cehia şi Grecia se împrumută cu dobânzi de trei ori mai mici. România se împrumută la cea mai mare dobânda din UE. Ori, domnul Cîțu o prezintă ca pe un mare succes.
Mi-e foarte greu să mai comentez toate elucubrațiile ministrului de Finanţe pentru că nu sunt conforme cu realitatea. Am insistat să vină să explice, că e de interes public să ştim ce face cu banii. A împrumutat peste 80 de miliarde de lei. Cred că lucrul ăsta preocupă o ţară întreagă pentru că împrumuturile nu le face pe numele familiei Cîțu, ci în numele ţării, iar noi avem de plătit zeci de ani de acum încolo. A făcut împrumuturi pe 20-30 de ani. Am cerut oficial să ne spună care sunt firmele care au beneficiat de rambursări de TVA. I-am cerut public să spună de ce a platit în avans la ANRP 415 milioane de lei. Adică s-a împrumutat cu dobânda de 4% ca să plătească în avans nişte despăgubiri care trebuiau plătite în septembrie. Care a fost graba? Cine sunt beneficiarii? Lucurile astea trebuie ştiute. Aud că l-a îndemnat domnul Orban să se finanţeze. Pentru ce? Este o întrebare legitimă!
Ori, noi am văzut la evenimentul ăsta acum lansat nişte slide-uri minunate, frumos colorate. Este o înşiruire de visuri. Am văzut cu termen în 2030, ori, noi aşteptăm un plan de relansare rapidă, acum, ceea ce au nevoie România şi IMM-urile acum. În ceea ce priveşte finanţarea, acum, a economiei românești, văd că sunt alocaţi doar 3,5 % din PIB, spre deosebire de țările vecine. Să nu ne comparăm cu Franţa, Germania, Italia, Spania. Dar pot să mă compar cu Ungaria, cu Cheia, cu Polonia? Ţările astea alocă 15% - 17% din PIB. Cum redresezi economia cu 3,5 % din PIB?", a mai spus Zamfir.
"Îmi spune că o să am spitalele regionale peste opt ani şi autostrada pe care a început-o PSD, Comarnic-Braşov, din 2019 o s-o am gata peste cinci ani, şase ani. Fac mii de grădinițe, de școli. De unde sunt banii? Am văzut nişte slide-uri că vom primi bani de la UE, dar noi nici nu ştim ce bani ne vor fi alocaţi. Banii care vin acum ajutor, în urma pandemiei, abia pot fi cheltuiţi undeva la sfârşitul anului viitor. Până atunci, e cale lungă. Sunt atâtea domenii de activitate care se vor sufoca până atunci.
Oricum, e cu mare întârziere acest program. S-au scremut atât să scoată ceva ce până la urmă e aşa... Un sfert din măsurile astea sunt începute de PSD, implementate. Vreo 40% - 50% sunt ideile de relansare economică ale PSD, dar nu despre asta e vorba. Foarte bine că l-au preluat, deşi au contestat şi Banca de Dezvoltare, Fondul Suveran. Pe mine mă preocupă cel mai tare tunul financiar pe care îl pregătesc. Acel un miliard de lei pe care Guvernul îl va aloca pentru a plăti în numele asiguratorilor creditele comerciale", a mai spus Daniel Zamfir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu