Zapada de 10 centimetri în Masivul Parâng. Cabanieri așteaptă primi schiori ai acestui sezon

Masivul Parang
Masivul Parang

Cabanierii din staţiunea montană Parâng se află în aşteptarea primilor schiori din acest sezon, după ce în masivul cu acelaşi nume a nins, stratul de zăpadă măsurând, miercuri, zece centimetri.

Masivul Parang

"A început să ningă de marţi după-amiază, iar temperatura de afară este negativă. De la cota 1.400 în sus este zăpadă. Putem spune că avem deja primii schiori pe pârtie, care au sosit în Parâng pe ploaie, dar miercuri dimineaţă au dat de zăpadă", a declarat şeful Salvamont Petroşani, Dumitru Bârlida, citat de Agerpres.

Amatorii sporturilor de iarnă pot schia, deocamdată, pe pârtia amenajată pe sub traseul urmat de telescaunul care duce spre Parâng, pe o lungime de aproximativ 300 de metri.

Salvamontiştii din Parâng apreciază că zăpada se va menţine la acest sfârşit de săptămână, date fiind condiţiile şi prognoza meteo anunţate.

Accesul spre staţiunea Parâng se poate face cu telescaunul, din Petroşani, între orele 9,00 şi 15,30, funcţionarea acestuia fiind determinată însă de numărul de turişti care doresc să urce în zona montană.

Condiţii de iarnă sunt şi în staţiunea Straja, din Masivul Vâlcan, dar aici stratul de zăpadă nu depăşeşte trei centimetri. Salvamontiştii din Straja se aşteaptă ca ninsoarea să cadă şi în următoarele zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel