Zarifa Ghafari, femeia primăriță în Afganistan, le ține piept talibanilor.
Zarifa Ghafari are 29 de ani și, în anul 2018, a fost aleasă primar în orașul Maidan Shar din Afganistan.
Ea este una dintre puținele femei din Afganistan cărora li s-a îngăduit să aspire la o funcție publică.
În 2018, când a fost numită, nu și-a putut prelua mandatul vreme de 9 luni din cauza protestelor de stradă organizate de politicienii locali care îi contestau pregătirea. Avea 26 de ani și susținerea președintelui Ashraf Ghani, așa că s-a pus pe treabă.
În ciuda muncii ei, talibanii erau foarte influenți în provincia Wardak și nu s-au ferit să o amenințe și să o hărțuiască în permanență ca să renunțe la funcție.
A supraviețuit mai multor tentative de asasinat, însă a fost nevoită să-și vadă tatăl împușcat de 5 bărbați, în noiembrie 2020.
"Talibanii au fost. Nu mă vor în Maidan Shar. De aceea l-au ucis pe tata", a spus tânăra, conform nytimes.com, citează perfecte.ro
Când talibanii se apropiau de capitala Kabul, zilele trecute, Zarifa Ghafari a declarat că nu-și va părăsi țara, fiindcă nu are unde să se ducă. Nu vrea să-și lase familia în urmă și e pregătită să moară.
"Stau aici și îi aștept să vină. Nu ne poate ajuta nimeni pe mine și familia mea. Stau cu ei și cu soțul meu. Și vor veni după oameni ca mine și mă vor ucide", a spus Zarifa Ghafari, arată nbcnews.com.
În martie 2020, primărița Zarifa Ghafari a fost premiată de Melania Trump și secretarul de stat Mike Pompeo pentru efortul ei de a împărtăși valorile democratice în țara de origine.
Este haos total în Afganistan, după ce talibanii au intrat duminică în capitala Kabul, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane.
Evenimentele s-a desfășurat cu repeziciune, iar informațiile sunt greu de verificat. Mai mult, președintele țării a fugit din Kabul, spunând că a vrut să evite o baie de sânge.
Regimul impus deja de talibani este extrem de dur și a băgat spaima în toți oamenii de acolo, dar mai ales în femei, cele mai afectate de ceea ce se numește de acum, Sharia, legea impusă de talibani.
Afganistanul are acum mai bine de 38 de milioane de oameni în teroare, iar situația devine mai dureroasă cu cât, milioane de femei care se tem acum pentru viața lor, un lucru care, pentru anul 2021, pentru secolul XXI este greu de imaginat. Totul după ce ani de zile au încercat să se alinieze cu restul Occidentului, s-au angajat, s-au dus la școală, au refuzat să se căsătorească, au fost mai libere din punct de vedere vestimentar.
Din locul terorii au venit până acum o mulțime de reacții, multe din partea femeilor care s-au filmat și au arătat întregii lumi modul în care viața lor s-a schimbat radical în doar câteva ore.
"Ești femeie, stai deoparte!", a fost afirmația pe care talibanii au făcut-o. Asta i-au spus unei jurnaliste CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News