Zarug a dezvăluit de ce spune mereu "fă", celor cărora li se adresează.
Publicitate
Zarug este unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți din sezonul 4 al emisiunii "Asia Express" de la Antena 1 și, alături de Lorelei, a trecut prin cele mai palpitante aventuri din emisiune cu un umor aparte.
Zarug a fost întrebat de fanii emisiunii, dar și ai lui, care este motivul pentru care el spune „fă” persoanelor cu care vorbește. Răspunsul a fost unul simplu, iar motivul ar fi un automatism verbal pe care l-a deprins în urmă cu mai multă vreme și de care îi este dificil să scape acum.
Mihai Dan Zarug, pe numele complet, a reușit să-și facă un nume în lumea digitalului și a showbiz-ului românesc, datorită felului său de a fi, dar și a personalității sale amuzante. Concurentul de la Asia Express a reușit să-și strângă o comunitate impresionant de mare pe rețelele de socializare, iar fanii și-au permis să-i adreseze diverse întrebări.
Una dintre ele a fost: „De ce spui mereu fă”?, iar el nu a ezitat să răspundă cu sinceritate, explicând perfct cum stă treaba.
Motivul este unul absolut simplu: acesta a creat un automatism din a se adresa oamenilor cu fă, dar totul este doar o glumă, nu o spune într-un nume rău.
"Spun fă din greșeală. A început ca o glumă, iar gluma asta a devenit ca un tic verbal și mi-e foarte greu să scap de el, de-aia", a spus Zarug pe TikTok.
Zarug este la bază jurist. Acesta a practicat meseria vreme de doi ani de zile, după care a renunțat iremediabil. Acesta nu s-a regăsit în job și a ales să schimbe direcția și să meargă pe drumul artei, mai exact a ales să îmbine utilul cu plăcutul ți să fie designer vestimentar.
"Când mi-am expus această idee părinților, maică-mea mi-a zis că o să mor de foame. Le-am golit frigiderele ca să-mi fac rezerve. Așa am ajuns să fac Facultatea de Drept și să o închei. Și să profesez 2 ani ca jurist până când am realizat că asta mă făcea extrem de nefericit. Cum mi-am dat seama că în viață ai două opțiuni, am ales să fac ce vreau", a mărturisit Zarug când a fost prezent la Chefi la Cuțite.
"Sunt designer, fac haine. Sunt o ființă paradoxală, care în proporții de 50% și-ar dori să se ascundă acum sub scaunul ăsta, iar cealaltă jumătate înclină spre exprimare. (…) Tata e pe jumătate armean, deci și eu am origini armenești", declara atunci Zarug, poreclit Papu, la Chefi la cuțite.
@zarugtv Răspuns pentru @str3sucomputers
♬ sunet original - ZARUGTV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu