Senatorul PDL, Ioan Zbîrciu, care astăzi anunţase în plen că demisionează din PDL pentru a trece la PC a revenit asupra deciziei. Acesta a spus că mai are nevoie de o săptămănă pentru a reflecta asupra deciziei, pentru că acum îi este greu să se uite în ochii colegilor de la Bistriţa.
"Îmi cer scuze, îmi este foarte greu să iau o hotărâre, de aceea vreau să mai reflectez. Nu este o revenire de dragul spectacolului. E o hotărâre grea, îmi vine greu să mă uit în ochii colegilor, ai celor de la Bistriţa, dar dacă nu se revine asupra felului în care este privit învăţământul şi sănătatea şi cultura atunci nu am ce să caut aici şi atunci cer totuşi o săptămână de reflecţie", a afirmat, cu voce tremurândă, senatorul Sbîrciu, în plenul reunit al Parlamentului.
Cu câteva ore înainte, Sbîrciu anunţase, în plenul Senatului, că a demisionat din PDL şi că va activa în continuare în cadrul PC. El menţiona că nu mai face parte din grupul parlamentar al PDL.
"Mulţumesc foarte mult grupului pentru modul în care am fost primit. Este o opţiune personală. Mulţumesc foarte mult. Voi activa în cadrul Partidului Conservator", declara Sbîrciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News