Zboruri anulate: Cum îți poți recupera banii deja plătiți pentru biletele de avion, prin bancă, în lipsa unei soluții din partea companiei

Sursă foto: Pexels (Tim Gouw)
Sursă foto: Pexels (Tim Gouw)

Zborurile anulate au fost motiv de scandal între companiile aeriene și clienții lor, însă băncile pot interveni să medieze această problemă. 

Publicitate

Zborurile anulate au devenit deja ”regulă” pentru unele companii low-cost. Scandalurile iscate de pe urma obligațiilor neîndeplinite au făcut primele pagini ale presei, iar românii și-au relatat experiențele neplăcute avute cu diferite companii de zbor. 

În tot acest conflict, băncile pot interveni pentru a-i proteja pe clienți prin intermediul unui mecanism de blocare al banilor sau printr-o dispută bancară. Astfel, cei care doresc să achiziționeze un bilet de avion pot beneficia în prezent de anumite măsuri de protecție. 

Procedura unei bănci de a recupera banii din urma unui zbor anulat

În această privință, la ING există posibilitatea de a deschide o procedură de dispută bancară prin care banii pot fi recuperați. 

”Venim în ajutorul clienților ING Bank România, care sunt puși în situația de a solicită refuzuri la plată, ca urmare a anulării zborurilor din ultima perioadă, cu pașii ce trebuie urmați în vederea gestionării corecte a acestor solicitări. Menționăm că momentan poziția comerciantului cu privire la modul de gestionare a retururilor necesare nu este una clară, acest lucru având impact asupra inițierii unei dispute bancare.

Pentru gestionarea cu eficiență  a acestor solicitări, este necesar ca în completarea cererii de refuz la plată clienții să ne transmită următoarele:

• Dovada de contactare a comerciantului (mail/ printscreen)
• Dovada de imposibilitate a contactării comerciantului, în situația în care pagina a fost dezactivată, nu mai există (printscreen)
• E-mail de confirmare/rezervare zbor
• Dovada anulării rezervării/zborului (mail/printscreen)
• Orice altă dovadă scrisă deținută cu privire la tranzacția contestată.

Disputele bancare pentru astfel de situații se pot iniția la 15 zile de la data efectivă a zborului, la 15 zile de la data de primire a confirmării de anulare a zborului sau la 15 zile de la data la care s-a primit confirmarea de restituire a banilor. Preluarea cererilor de refuz la plata pentru zborurile anulate se poate realiza atât telefonic cât și prin mesaj privat pe pagină noastră de Facebook. Toate cererile de refuz la plată sunt preluate în ordinea înaintării către banca însă ca urmare a volumului mare a solicitărilor, termenele de procesare standard pot fi mai mari”, a transmis ING pe pagina sa de Facebook. 

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a comentat că astfel de proceduri rămân la latitudinea fiecărei bănci, neexistând un mecanism general acceptat de protejare a clientului care face plăți. 

”Fondul face plățile instant, dar de acolo depinde ce a făcut omul ăla pe site (care a cumpărat - n.r.), nu are legătură cu sistemul de plată online. Doar răspunde la comenzi, e ca un robot, depinde ce îi dai, aia îți răspunde”, a spus Dan Suciu. 

50 de turiști români blocați în Cipru

Peste 50 de turişti români afectaţi de situaţia de la Blue Air sunt încă în Cipru şi au cerut ajutorul consulatului României, însă ei trebuie să se descurce singuri, pentru că statul nu este dator să-i ajute într-o chestiune privată, a afirmat, miercuri, Dan Mihalache, ambasadorul României în Cipru, conform Agerpres.

El a participat la Forumul de Afaceri România-Cipru, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Asociaţia de Business Cipru-România, şi a fost întrebat de jurnalişti cum a gestionat situaţia în care turiştii aflaţi în Cipru au cerut ajutorul ambasadei în scandalul Blue Air.

"Am avut un avion de repatriere, au fost peste 90 de cazuri, unii s-au retras, ultima cifră la îmbarcare a fost 89. Şi mai există un număr de peste 50 de solicitări înregistrate în acest moment la secţia consulară. Dar nu ştim cum vom da curs acestor solicitări, pentru că până la urmă aceste zboruri de repatriere au însemnat o soluţie la o criză pe care, sigur, nu şi-a dorit-o nimeni, dar nu pot continua la nesfârşit", a afirmat Mihalache.

Potrivit acestuia, cetăţenii români vor trebui să apeleze la instrumentele comerciale pe care le au la dispoziţie.

"În fond este vorba de chestiuni private şi nu este vorba de chestiuni care angajează responsabilitatea statului. Responsabilitatea statului este pentru situaţii de război, crize umanitare, pentru catastrofe, nu neapărat întreruperea zboruri", a argumentat diplomatul român.

"Cu alte cuvinte, cred că românii vor trebui, încet-încet, să se descurce singuri, nu neapărat să apeleze la asistenţa statului, pentru lucruri care ţin de chestiuni private: drumuri, vacanţe şi aşa mai departe. Argumentul "am ajuns în Cipru şi nu am bani cu care să mă întorc" cred că este un pic exagerat în raportul datoriei pe care statul o are faţă de cetăţenii săi. Repet, statul are datorii în ceea ce priveşte situaţii de război, catastrofe naturale, crize umanitare. Dar cred că fiecare dintre noi, atunci când din păcate este confruntat cu o situaţie care ţine de un contract privat, un bilet de avion şi aşa mai departe, trebuie să se înveţe să se descurce singur", a completat Mihalache. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel