Blue Air a anunțat, miercuri, că, din luna martie și până la începutul lui aprilie, reduce numărul de curse spre și dinspre Italia.
Publicitate
Blue Air anunță că își redimensionează numărul de curse spre destinațiile din Italia, în funcție de cererea actuală.
Potrivit reprezentanților companiei, măsura a fost luată în contextul răspandirii COVID-19 și a instalării carantinei pentru pasagerii ce călătoresc în și dinspre mai multe orașe din Italia, având drept consecințe scăderea cererii numărului de bilete și creșterea numărului de neprezentări ale pasagerilor la îmbarcare.
Măsura se aplică din martie și până la începutul lunii aprilie 2020.
„Blue Air se confruntă cu o scădere semnificativă a cererii de zbor pe rutele din Italia, ceea ce ne-a determinat să redimensionăm numărul de curse pe aceste rute. Monitorizăm permanent evoluția situației și încercăm să reducem cât mai mult impactul asupra pasagerilor noștri, menținând operațiunile la un nivel optim, adaptat nevoilor de călătorie", a declarat Oana Petrescu, CEO Blue Air, potrivit Mediafax.
Pasagerii care au rezervări de zboruri în acest interval și sunt afectați de această măsură vor fi informați și li se vor oferi alternative, mai anunță reprezentanții companiei.
Aceștia susțin că la bordul aeronavelor se implementează măsuri suplimentare de siguranță împotriva raspândirii Covid-19. Printre acestea se numără verificarea funcționării corecte a sistemelor de filtrare a aerului, dezinfectarea, prin nebulizare, a aeronavelor, oferirea de șervețele cu alcool, măști și gel dezinfectant pasagerilor și echipajelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu