Din 15 mai, va fi permisă efectuarea zborurilor cu aeronave de stat, de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, aterizările tehnice necomerciale, precum și zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse charter, cu avizul autorităților.
Ministerul Afacerilor Interne a postat în transparență decizională propunerea privind setul de măsuri de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgență, începând cu data de 15 mai 2020.
Va fi menținută suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre și dinspre țările din zona roșie de risc epidemiologic pe durată determinată, potrivit dispozițiilor normelor internaționale aplicabile.
O altă măsură care va fi menținută este suspendarea transportului rutier internațional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru cursele efectuate către toate țările din zona roșie de risc epidemiologic și din acestea către România.
Nu va fi permisă intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor.
Va fi permisă, în schimb, intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini şi apatrizilor care fac parte din următoarele categorii: 1. membri de familie ai cetățenilor români; 2. membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România; 3. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului U.E.; 4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent; 5. personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar; 6. pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare; 7. pasageri care călătoresc din motive imperative; 8. persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News