După 12 ani, 11 inculpați au fost condamnați la închisoare, după ce au încercat să omoare un tânăr în noaptea de Crăciun.
Publicitate
Zece bărbaţi şi o femeie au fost condamnaţi, luni, la închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat comisă asupra unui tânăr în noaptea de Crăciun a anului 2008, aceştia fiind obligaţi, totodată, la plata cheltuielilor către mai multe spitale, dar şi la plata unor sume cu titlul de daune materiale şi morale, transmite Agerpres.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova s-a pronunţat pe fond, în faza de rejudecare a dosarului, într-o cauză care vizează infracţiunea de tentativă de omor calificat săvârşită de mai mulţi inculpaţi în faţa unui club din municipiul Ploieşti. Unii dintre cei care au fost condamnaţi sunt cunoscuţi în oraş drept interlopi.
Astfel, nouă persoane au primit pedepse de 4 ani, respectiv 4 ani şi şase luni de închisoare, în timp ce două persoane, între care şi o femeie, au fost condamnaţi la câte cinci ani şi şase luni de detenţie.
De asemenea, instanţa a dispus ca inculpaţii să plătească mai multor spitale - Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon Bucureşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - despăgubiri în valoare de peste 51.000 de lei, plus dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului.
Totodată, agresorii sunt obligaţi să plătească victimei daune materiale şi morale în valoare totală de 290.000 de euro.
Conform deciziei Tribunalului Prahova, onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru cei 11 inculpaţi în cuantum de câte 2.001.253 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova.
Decizia pronunţată luni poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu