Zece milioane de franci elveţieni pentru pregătirea medicilor şi asistenților români

medici
medici

Ministerul Sănătății va primi, timp de opt ani, suma nerambursabilă de 10 milioane de franci elvețieni , pentru dezvoltarea unor programe de pregătire a medicilor și a asistenților.

Autor: Atoussa Bassiri

Specialitățile care intră în program sunt cele de terapie intensivă, pediatrie, neonatologie şi medicină de familie. Programul urmărește înfiinţarea unor noi centre multifuncţionale. Centrul care se va ocupa cu serviciile de urgență va colabora cu serviciul aerian de salvare elveţian REGA, care va ajuta la dezvoltarea capacității de salvare aeriană română.

Proiectul se derulează în perioada 19 decembrie 2011-6 decembrie 2019, iar finanţarea se acordă în cadrul "Programului de Cooperare "Elveţiano-Român" (SRCP) aprobat prin Acordul Cadru încheiat între Consiliul Federal Elveţian şi Guvernul României. Acordul Cadru vizează și implementarea Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economico-sociale din cadrul Uniunii Europene extinse.

Finanţarea acordată va fi administrată în Elveţia şi în România şi este considerată contribuţie elveţiană în favoarea României. Co-finanţarea de 15% se va furniza de către Ministerul Sănătăţii.

Acesta nu este prima colaborare româno-elveţiană în domeniul Sănătăţii. În perioada 1996-2006, România a mai beneficiat de subvenţii elveţiene în cadrul a trei programe care au vizat dezvoltarea serviciilor de urgenţă şi neonatale din ţara noastră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel