Zeci de bucătari din mai multe ţări, aşteptaţi la un festival din Harghita

Zeci de bucătari din mai multe ţări vor participa, la sfârşitul săptămânii, în staţiunea Borsec, la demonstraţii culinare de mâncăruri gătite la ceaun, în cadrul celei de-a doua ediţii a "Ceaun Borsec Festival", care va include şi evenimente culturale şi sportive, pentru toate vârstele.

Organizatorul evenimentului, Dan Burlac, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Miercurea Ciuc, că este vorba de un "festival multietnic de artă şi gusturi culinare", care adună în jurul ceaunelor şi un concept cultural, dar şi unul sportiv.

"Borsecul, în istorie, este cunoscut ca un oraş multietnic. Datorită fabricii de apă minerală şi de sticlă, Borsecul s-a dezvoltat în secolul XIX ca un oraş cu foarte multe etnii. De aceea ne-am gândit şi să facem din acest festival un festival multietnic, unde invităm reprezentanţi ai culturilor din mai multe etnii, din mai multe ţări", a explicat Dan Burlac.

Întrucât ceaunul este vedeta festivalului, lui i se va acorda şi cea mai mare atenţie, în cursul zilei de sâmbătă fiind programată demonstraţia culinară "Zece etnii-zece culturi", în cadrul căreia bucătari din mai multe ţări, cum ar fi Albania, Turcia, Slovenia, Ungaria sau Republica Moldova, vor pregăti, în ceaune, bucate specifice, pe care le vor oferi apoi pentru degustare. Invitaţii de onoare ai festivalului vor fi reprezentanţii oraşului slovac Lendava, considerată capitala mondială a ceaunelor, pentru că, în fiecare an, se desfăşoară acolo un concurs gastronomic de amploare, "care reuneşte şi o mie de ceaune".

De asemenea, printre invitaţii speciali se numără şi o echipă de celebri maeştri bucătari din Ungaria, despre care Dan Burlacu spune că sunt cei care acordă stelele Michelin în ţara vecină.

Aceştia vor pregăti, la Borsec, reţete de mare succes ale bucătăriei maghiare.

După demonstraţia de sâmbătă, urmează un concurs de gătit în cursul zilei de duminică, unde pot participa toţi cei pasionaţi de arta culinară.

Printre evenimentele culturale din cadrul festivalului se numără vernisajul a trei expoziţii de fotografie, proiecţii în aer liber de film documentar şi de artă, dar şi lansări de carte.

De altfel, Dan Burlac a anunţat prezentarea unei "cărţi eveniment", respectiv "Cărticica meseriei de bucătar - Cartea de bucate de la Cluj tipărită în 1695", volumul apărând în limba maghiară la curtea unui nobil maghiar şi fiind tradusă acum în limba română.

Activităţile sportive din program includ o competiţie de cros montan şi un concurs de orientare turistică în oraş, dar şi, în premieră, o competiţie "Strongman", fiind aşteptaţi la Borsec cei mai puternici oameni din Europa.

De asemenea, în fiecare zi sunt programate concerte ale unor trupe renumite din România şi Ungaria, cum ar fi Phoenix, Semnal M, Krypton, Örökség, fanfara din Cozmeşi, judeţul Iaşi, dar şi Fanfara Fuvo Shock, din localitatea Reci, judeţul Braşov. Pe scenă vor fi prezente şi trupe locale, cum ar fi 4S Street, Kalandor, Wi-Fi.

Un concert de jazz susţinut de trupa Ineffable şi un recital de muzică clasică, flaut-chitară, vor fi găzduite de noul centrul SPA din staţiune, spectacolele numărându-se printre atracţiile festivalului.

Organizatorii au anunţat că, în acest an, vor acorda o atenţie deosebită copiilor, pentru aceştia fiind pregătite spectacole de marionete, ateliere de pictat pe turtă dulce şi de confecţionat marionete sau cursuri de gătit.

"Noi am încercat să personalizăm acest concept. Să-l facem să nu fie repetitiv cu altceva ce s-a mai văzut şi în alte părţi. Noi avem şi un soi de deviză pe care o promovăm - 'Dor de Borsec' - care mi se pare extrem de important şi pentru că, cred, la foarte multă lume îi e dor de Borsecul cel strălucitor. Acest judeţ, această zonă are tradiţie extraordinară. De aceea căutăm să promovăm meşteşugarii locali, producătorii locali, să descopere gusturile, să descopere modul lor de a face lucruri artizanale. Este o zonă care nu poate decât să încânte pe oricine vine de oriunde. În primul rând, căutăm să construim totul în jurul gustului local, al tradiţiei locale, al culturii locale, care este una foarte bogată, foarte interesantă, foarte amestecată", a arătat Dan Burlac.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Barti Tihamer, a vorbit despre importanţa acestui eveniment, a cărui concepţie este diferită de ceea ce s-a mai organizat până acum în judeţ, şi a punctat faptul că este vorba de "un festival în care şi atuul românesc şi cel maghiar este prezent şi e o ocazie bună ca fiecare să se cunoască mai bine".

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Borsec, Redai Botond, a adăugat că festivalul este important şi pentru că iniţiativa aparţine sferei civile, iar autoritatea locală din staţiune vine în sprijinul acestor iniţiative.

Proiectul, iniţiat de Asociaţia Secvenţe şi realizat cu sprijinul Primăriei Borsec şi al Consiliului Judeţean Harghita, doreşte să readucă în atenţie potenţialul oraşului Borsec ca staţiune de interes naţional. Printre parteneri se numără şi Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti, ambasadele Albaniei şi Slovaciei, Centrul Cultural şi de Artă Lăzarea, dar şi mai multe asociaţii locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel