Zeci de copii din Avrig, nevoiţi să facă naveta la Sibiu, din cauză că nu au nicio creşă în oraş

Zeci de copii fac zilnic naveta, peste 20 de kilometri, de la Avrig la Sibiu, împreună cu părinţii lor care lucrează la fabrici din municipiul reşedinţă de judeţ, unde există creşe, asta din cauză că în oraşul Avrig nu există nicio creşă, aici urmând să fie construită una în următorii trei ani, cu fonduri europene, potrivit primarului Adrian Dumitru David.

Primarul oraşului Avrig, Adrian Dumitru David, afirmă că unii copii de creşă stau acasă că bunicii, în timp ce alţii străbat zeci de kilometri zilnic, cu părinţii, care îi duc în municipiul Sibiu, la creşele de aici.

"Oraşul Avrig va semna astăzi un contract de finanţare pentru execuţia unei creşe, având în vedere că noi nu avem încă nicio creşă în oraşul Avrig", a declarat Adrian Dumitru David.

Potrivit sursei citate, prima creşă din oraşul Avrig va fi gata cel târziu în 31 iulie 2022, ceea ce va presupune o investiţie de aproape opt milioane de lei, din care majoritatea banilor o reprezintă fonduri europene. La viitoarea creşă urmează să meargă 70 de copii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel