EXCLUSIV  Zeci de familii evacuate abuziv dintr-un imobil retrocedat: „Au spus că iarna își intră în drepturi abia de la 1 decembrie”

FOTO: Marin, alături de familia lui
FOTO: Marin, alături de familia lui

Situație dramatică în Sectorul 1 al Capitalei, unde peste zece familii au fost evacuate forțat dintr-un imobil retrocedat recent unui strănepot al fostului proprietar.

Locatarii acuză abuzuri din partea executorului și lipsa de soluții din partea autorităților. Marin, unul dintre locatarii evacuați, și-a povestit experiența pentru redacția DC News. Familia sa locuia în clădire de zeci de ani, iar tatăl său, care are un picior amputat, și copilul său, care suferă de o boală cronică, sunt victime directe ale evacuării.

„Ai mei stăteau în casa asta încă din perioada comunistă. Recent, clădirea a fost retrocedată unui strănepot al fostului proprietar. În clădire locuiau peste zece familii. Toți am cerut să fim lăsați să mai rămânem acolo până în martie, oferindu-ne să plătim o chirie suplimentară. Ne-au cerut să le prezentăm contractul care demonstra că locuim aici, l-am arătat, dar au spus că nu este valabil. Noi nu avem bani de avocați ca să știm ce argumente legale să le dăm. Din cauza stresului, până și soția mea a rămas fără păr.”

Locatarii susțin că noul proprietar a refuzat orice negocieri, iar răspunsul oferit la cererea lor de a rămâne în imobil până în martie, cu mai mulți bani la chirie, a fost cinic: „Au spus că iarna își intră în drepturi abia de la 1 decembrie”, susține Marin.

Situația a escaladat rapid. „Au intrat peste noi în casă și au urlat: ‘Plecați de aici, romilor’, apoi ne-au scos afară, unul câte unul. Indiferent cât îi rugam, nu aveau milă. Aproape toți locatarii din clădire au certificat de handicap. Soluția propusă de primarul Sectorului 1 a fost să trimită femeile și copiii în centre pentru nefamiliști, iar bărbații pe străzi, adică să ne despartă familiile. Același primar ne-a promis că va construi mai multe locuințe sociale, dar abia acum și-a început mandatul”, a completat Marin.

Locuințe retrocedate și promisiuni întârziate

Pe lângă experiențele traumatizante ale familiilor evacuate, organizațiile civice atrag atenția asupra lipsei de soluții din partea autorităților. Mișa Dumitru, reprezentant al Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire, alături de Carmen Gheorghe și Anca Niță, din partea Asociației E-Romnja, au transmis un apel public:

„În acest caz specific, dintre cele peste zece familii, doar o singură persoană avea ordin de evacuare. Cu toate acestea, executorul și jandarmii au acționat abuziv. Noi cerem ca primăria să urgenteze acordarea de locuințe sociale pentru familiile evacuate. Oamenii au fost lăsați efectiv în stradă. Nici măcar nu li s-a permis să își ia bunurile.”

Reprezentanții asociațiilor subliniază că multe dintre aceste familii au investit în locuințe: „Au pus parchet, au mobilat dormitoarele, și-au cumpărat electrocasnice și televizoare. Familiile acestea locuiesc aici de zeci de ani, de când li s-au repartizat locuințele. Procesul evacuărilor este unul vechi, iar Primăria Sectorului 1 a întârziat să vină cu soluții pentru ei timp de peste 20 de ani.”

„Primăria, în astfel de situații, mai ales în cazurile de retrocedări, trebuie să se asigure că există soluții viabile pentru familiile afectate. Nu este o soluție să trimiți femeile și copiii în adăposturi, despărțindu-i de restul familiei. Oamenii aceștia nu au resurse, bani sau consiliere juridică, ceea ce îi face vulnerabili în fața abuzurilor, fie din partea autorităților, fie din partea noilor proprietari”, au mai transmis, printr-un apel comun, Mișa Dumitru de la Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, alături de Carmen Gheorghe și Anca Niță, din partea Asociației E-Romnja.

Poți ajuta și tu familia lui Marin

Orice sumă contează și poate face diferența pentru aceste persoane care nu mai au unde merge.

Datele pentru donații:

IBAN: RO14 BREL 0005 5256 3579 0100

Beneficiar: Verginel Marin

FOTO: Familia lui Marin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel