Ploile torențiale au făcut ravagii în vestul țării, zeci de gospodării ajungând sub ape.
Aproximativ 50 de gospodării din nordul judeţului Arad au fost inundate, în noaptea de luni spre marţi, în urma unor ploi torenţiale, două localităţi fiind puternic afectate, pentru că apa a ajuns la aproape un metru pe străzi, iar o familie cu cinci persoane a fost evacuată din locuinţă.
Inundaţiile s-au produs în zona Sebiş-Moneasa, pentru care, în cursul serii de luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a emis un mesaj RO-ALERT, după ce meteorologii au anunţat cod roşu de precipitaţii abundente. Ploile torenţiale au afectat mai multe localităţi din zonă, însă în două dintre acestea - Dezna şi Buhani, au fost inundate aproximativ 50 de gospodării.
'În zona de nord a judeţului am avut cod roşu de precipitaţii, iar intervenţiile au avut loc toată noaptea. Cele mai multe gospodării inundate au fost în Dezna, peste 30. În localitatea Buhani, cinci persoane, patru adulţi şi un copil, au fost evacuate, pentru că locuinţa lor, construită din văiugă, nu prezenta siguranţă. Acestea au fost duse la rude', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.
Drumul ce face legătura între Dezna şi Buhani a fost inundat şi nu s-a putut circula pe timpul nopţii, însă spre dimineaţă apa s-a retras. Pompierii arădeni vor acţiona în zonă şi pe parcursul zilei de marţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News