14 flori de mină, descoperite în Aeroportul din Cluj, au fost reținute pentru că ar putea face parte din patrimoniul național mobil.
Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj Napoca, împreună cu cei din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Cluj au descoperit 14 flori de mină, susceptibile a face parte din patrimoniul național mobil, a transmis Poliția de Frontieră, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei, aceasta este a doua astfel de descoperire, după ce zilele trecute au găsit în bagajul unei femei care călătorea cu destinație Marea Britanie, 45 de flori de mină.
”În data de 16.01.2024, polițiștii de frontieră au fost solicitați de lucrătorii vamali care au sesizat faptul că, în magazia cargo se află un colet de aproximativ 30 kg în care se află mai multe obiecte interzise.
Din verificări s-a constatat că pachetul a fost expediat de către o persoană juridică din România care are ca obiect de activitate intermedieri în comerțul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, către o persoană fizică din China.
La controlul efectuat împreună cu reprezentanții autorității vamale s-au descoperit 14 bucăți de eșantioane de minerale de colecție (flori de mină), susceptibile de a face parte din patrimoniul național mobil, de diferite mărimi, de culoare neagră, în greutate totală de 27 de kilograme”, se arată în comunicatul menționat.
Deoarece coletul nu era însoțit de un certificat de export, temporar sau definitiv, emis de Ministerul Culturii, polițiștii ”au întocmit lucrare penală în vederea continuării cercetărilor și a stabilirii situației de fapt privind suspiciunea săvârșirii infracțiunii de tentativă în efectuarea de operațiuni de export ilegal, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 182/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind protejarea patrimoniului cultural național mobil”.
Astfel, întreaga cantitate de flori de mină a fost reținută de către vameși, urmând să fie stabilită valoarea și proveniența acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu