Zeci de kilograme de pastramă, retrase de la vânzare de inspectorii DSVSA. Amenzi de peste 30.000 de lei

Sursa foto: DSVSA Dâmbovița
Sursa foto: DSVSA Dâmbovița

Inspectorii DSVSA Dâmbovița au retras de la vânzare 85 kg de pastramă de oaie în urma unor controale în târgurile săptămânale, descoperind multiple nereguli în comercializarea produselor de origine animală, inclusiv igienă necorespunzătoare și lipsa documentelor de proveniență.

Publicitate

Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.400 de lei. Autoritățile intensifică măsurile de prevenire a Pestei Micilor Rumegătoare și încurajează raportarea neregulilor.                                          

"Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dâmbovița au desfășurat o serie de controale riguroase în târgurile săptămânale din județ, vizând combaterea Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) și asigurarea respectării normelor sanitare veterinare.

Acțiunile au vizat depistarea și sancționarea persoanelor și operatorilor economici care comercializează ilegal produse de origine animală, animale vii, și alte subproduse, cu scopul de a proteja sănătatea publică și de a preveni răspândirea bolii virale.

PMR este o boală virală gravă care afectează ovinele și caprinele, fără a pune în pericol sănătatea umană, dar cu impact major asupra sectorului agricol. În acest context, inspectorii DSVSA Dâmbovița au intervenit în mai multe unități administrativ-teritoriale, unde au constatat o serie de nereguli grave în comerțul cu produse de origine animală.

Printre principalele deficiențe descoperite se numără:

  • Neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor, echipamentelor și ustensilelor folosite în procesul de comercializare, ceea ce a dus la igienă precară;
  • Depozitarea și manipularea produselor alimentare în condiții inadecvate, inclusiv în aer liber la temperaturi ridicate, fără echipamente frigorifice, expunându-le astfel contaminării.;
  • Etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, lipsa documentelor de proveniență și nerespectarea normelor de trasabilitate, esențiale pentru siguranța consumatorilor;
  • Comercializarea produselor alimentare în spații neaprobate sanitar-veterinar, fără respectarea condițiilor de igienă minime.

Ca urmare a acestor constatări, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.400 de lei, conform H.G. nr. 984/2005, cu modificările ulterioare. De asemenea, inspectorii DSVSA au dispus retragerea de la vânzare și neutralizarea unei cantități de 85 kg de pastramă de oaie, considerată nesigură pentru consumul uman.

DSVSA Dâmbovița a subliniat că este interzisă comercializarea produselor de origine animală și nonanimală în afara spațiilor înregistrate sanitar-veterinar, în condiții improprii, care pot genera toxiinfecții alimentare la consumatori.

De asemenea, autoritățile solicită sprijinul fermierilor și cetățenilor pentru a împiedica răspândirea PMR, prin respectarea măsurilor de biosecuritate și raportarea imediată a oricăror suspiciuni de boală la animalele rumegătoare.

Pentru a preveni noi cazuri de boală și toxiinfecții alimentare, DSVSA Dâmbovița va intensifica controalele în târgurile săptămânale și anuale. Direcția Sanitar-Veterinară încurajează cetățenii să raporteze orice neregulă la numărul de telefon 0372 737 818, unde pot obține și informații suplimentare despre măsurile de siguranță alimentară și sanitar-veterinare.", se arată în comunicatul DSVSA Dâmbovița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel