Zeci de mii de euro, furaţi cu aspiratorul în Germania. Hoţul este român

Hoţ român, furt de mii de euro din Germania. Totul cu un aspirator. Sursa: Pixabay
Hoţ român, furt de mii de euro din Germania. Totul cu un aspirator. Sursa: Pixabay

Un român în vârstă de 30 de ani a furat aproape 60.000 de euro dintr-un seif din Germania cu aspiratorul. Fapta a avut loc în 2019. 

Constantin B., în vârstă de 30 de ani, este judecat acum pentru furtul a 56.870 euro din seiful unui supermarket din Tauberbischofsheim. Luni, în timpul audierilor, a recunoscut că el a plănuit jaful care a fost comis cu aspiratorul luat de acasă, potrivit Zeit Online, citat de Digi24.ro. 

Constantin nu a acționat singur, ci a mai avut 3 complici, unul dintre ei fiind chiar un angajat al magazinului. Acesta i-a facilitat accesul în magazin, apoi s-a dat drept victimă și a anunțat furtul la poliție.

Constantin a intrat în magazin mascat, după ora de închidere, împreună cu un al treilea complice, în timp ce cel de-al patrulea aștepta în mașină. Cei doi l-au „amenințat” pe angajatul din interior, care era, de fapt, complice și l-au „obligat” să-i ducă în camera cu seiful. Ghinionul a fost că în magazin se mai afla o casieră, de care nimeni nu știa, și pe care cei doi tâlhari mascați au amenințat-o cu un pistol de jucărie, apoi au legat-o de scaun.

După ce au tras cu aspiratorul banii din seif, hoții au fugit, însă Constantin B. și-a uitat ochelarii, iar anul trecut anchetatorii l-au identificat în baza acestora. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel