Zeci de mii de sinistraţi se înregistrau, luni, în statul Santa Catarina, devastat de inundaţii grave, dar nivelul fluviului Itajai-Açu a început să scadă. Potrivit unui bilanţ al Apărării Civile, ploile torenţiale au provocat o viitură care s-a soldat cu trei morţi şi a afectat aproape un milion de persoane din 91 de comune, dintre care 175.000 au fost evacuate.
La Blumenau, traversat de Itajai-Açu, nivelul apei a ajuns la 12,5 metri vineri, cel mai ridicat din ultimii 20 de ani, dar luni revenise deja la şapte metri.
"Populaţia a început să cureţe străzile şi casele. Luni, magazinele şi şcolile s-au deshis, iar alimentarea cu apă potabilă a fost restabilită. Totuşi, încă mai sunt sinistraţi care primesc donaţii (din partea primăriei) şi aşteaptă momentul în care se vor putea întoarce în propriile locuinţe", a declarat pentru AFP Beatriz Locatelli, un psiholog în vârstă de 32 de ani.
Potrivit autorităţilor, 90.000 de persoane nu au încă apă şi curent electric la Blumenau.
Oraşul Rio do Sul, situat tot în valea Itajai-Açu, a fost inundat în proporţie de 70 la sută, iar nivelul fluviului a atins 12,9 metri. Luni, nivelul apelor a scăzut la 9,9 metri, lăsând oraşul sub un strat de noroi, potrivit Diario Catarinense.
"Casa mea este la doi metri sub apă. Am pierdut tot", a declarat pentru site-ul G1 al Globo o locuitoare din Rio do Sul, Maria Lucia Andre, care aştepta un camion să o conducă în cealaltă parte a oraşului pentru a cumpăra produse.
În urmă cu două zile, acest drum nu putea fi parcurs decât cu barca, toate străzile fiind acoperite de ape.
Unii bolnavi au fost evacuaţi cu elicopterul, iar duminică autorităţile au decretat interdicţii de circulaţie pentru a evita furturile.
Apa a provocat pagube şi în zonele agricole şi crescătorii, a declarat guvernul local într-un comunicat.
În noiembrie 2008, ploile torenţiale şi inundaţiile din aceeaşi regiune au provocat moartea a 135 de persoane, majoritatea victime ale alunecărilor de teren.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News