Zeci de parlamentari britanici au demisionat după ce premierul Boris Johnson a decis să rămână în funcţie.
Aproape 50 de parlamentari britanici au demisionat din cauza conducerii premierului Boris Johnson, care a refuzat să renunţe la poziţia sa.
Criza politică a fost generată de demisia, marţi, a miniştrilor finanţelor şi sănătăţii, care au afirmat că şi-au pierdut încrederea în primul ministru. Miercuri, un grup de miniştri s-a întâlnit cu domnul Johnson la reşedinţa sa oficială şi i-a solicitat să demisioneze.
Deja procuroarea generală a anunţat că, dacă poziţia de premier ar rămâne liberă, şi-ar prezenta candidatura. Această posibilitate a fost crescută joi, când o comisie de parlamentari conservatori au comunicat că va organiza alegeri săptămâna viitoare, ceea ce ar putea duce la un nou vot de neîncredere, pe care, după cum susţin chiar şi apropiaţii lui Boris Johnson, el l-ar pierde fără drept de apel, având susţinerea a doar o cincime din partid, scrie RADOR.
Premierul britanic Boris Johnson a respins miercuri apelurile de a-şi da demisia, venite inclusiv din partea susţinătorilor săi loiali şi în pofida unei avalanşe de demisii din guvern, generate de o criză fără precedent în care l-au cufundat scandaluri repetate, transmite AFP.
Prim-ministrul conservator al Marii Britanii s-a confruntat miercuri cu cea mai grea zi a mandatului său, plină de cazuri jenante şi un val de acuzaţii de minciuni. Mai mulţi miniştri de prim plan, inclusiv cei loiali, i-au cerut să demisioneze deoarece situaţia a devenit insuportabilă, potrivit presei britanice.
Printre numele citate, acest apel a venit din partea ministrului de interne Priti Patel, sau chiar a lui Nadhim Zahawi, la mai puţin de 24 de ore de la numirea sa în funcţia de ministru al finanţelor. Dar, aşa cum a procedase deja la începutul zilei în faţa deputaţilor, Boris Johnson a replicat că vrea să rămână în funcţie pentru a se dedica 'problemelor extrem de importante' cu care se confruntă ţara.
'Vom continua cu guvernul acestei ţări', a susţinut Boris Johnson miercuri după-amiază în faţa şefilor comisiilor parlamentare. Ministrul sănătăţii Sajid Javid şi cel al finanţelor, Rishi Sunak, şi-au anunţat demisia marţi seara. Alţi membri ai guvernului, de rang inferior, le-au urmat exemplul. Până în prezent, numărul plecărilor se apropie de 40. Secretarul de stat pentru Ţara Galilor, Simon Hart, a demisionat miercuri seară, devenind al treilea membru al cabinetului care părăseşte barca premierului Boris Johnson.
Pe de altă parte, premierul l-a demis miercuri pe ministrul locuinţelor Michael Gove, despre care presa a informat că a cerut demisia şefului guvernului, a declarat un consilier al primului ministru.'L-a demis pe Michael Gove', a declarat la Sky News James Duddridge, consilier al premierului, care a asigurat că acesta este 'într-o dispoziţie veselă şi se va bate'.
Boris Johnson rămâne aşadar combativ. El consideră că nu ar fi responsabil să părăsească puterea în actualul context dificil, marcat de criza puterii de cumpărare şi de războiul din Ucraina. Anterior, în timpul sesiunii săptămânale de întrebări şi răspunsuri în faţa parlamentarilor, punctată de râsete şi batjocuri puternice, Boris Johnson a susţinut că 'mandatul colosal' care i-a fost încredinţat de alegători în 2019 îl face dator să continue. Potrivit unui sondaj Savanta ComRes dat publicităţii miercuri, 72% dintre britanici consideră că prim-ministrul ar trebui să demisioneze. CITEŞTE AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu