Zeci de percheziții în Constanța, la persoane bănuite de contrabandă. Polițiștii au confiscat peste 140 de mii de țigarete

Sursă foto: Poliția Română
Sursă foto: Poliția Română

La data de 28 octombrie 2023, polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța - Biroul de Investigații Criminale au efectuat 28 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete.

Perchezițiile au fost efectuate în județul Constanța, la locuințele a 26 de persoane care ar fi comercializat țigarete de contrabandă, precum și la sediile a două societăți comerciale administrate de către acestea. 

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că persoanele respective ar fi comercializat astfel de produse, în perioada iulie - octombrie 2023.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, 143.680 de țigarete de diferite mărci, 110.290 de lei și 18.880 de euro, cu privire la care există indicii că ar fi provenit din vânzarea țigaretelor de contrabandă.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 28 octombrie a.c., polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 52 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete.

La data de 29 octombrie a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

De asemenea, instanța de judecată a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de alte două persoane, bănuite de comiterea aceleiași infracțiuni. 

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul  Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel