Circa 20 de persoane aflate la bordul unui avion au fost rănite din cauza unor turbulenţe.
Circa 20 de persoane aflate la bordul unui avion Condor pe ruta Frankfurt - Mauritius au fost rănite în urma unor turbulenţe puternice, informează Agerpres, citând DPA.
Răniţii sunt atât pasageri cât şi membri ai echipajului, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Condor, răspunzând la o întrebare referitoare la zborul DE 2314 care a decolat din Germania miercuri.
Medicii verifică starea răniţilor, întrucât unii au prezentat vânătăi, a adăugat ea.
Avionul, care transporta 272 de pasageri şi 13 membri ai echipajului, a fost afectat de turbulenţe cu aproximativ două ore înainte de a ateriza pe aeroportul din apropierea capitalei Port Louis, a precizat purtătoarea de cuvânt.
Aeronava a aterizat în siguranţă la ora 6:29 (02:29 GMT).
Potrivit purtătoarei de cuvânt, au fost constatate daune la interiorul avionului, acestea urmând a fi verificate şi evaluate.
VEZI ȘI: Pasagerii unui avion au aterizat exact de unde au pornit după un zbor de 7 ore. Cum a fost posibil
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News