Zeci de replici în urma seismului de 7,3 grade produs duminică la est de Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea 7,3, produs duminică în Insulele Moluce (Insulele Mirodeniilor) şi soldat cu victime şi pagube materiale, a fost urmat de zeci de replici seismice. 

Agenţia de gestionare a catastrofelor naturale a anunţat într-un mesaj publicat pe Twitter că o femeie din South Halmahera a decedat în urma cutremurului, fără a oferi însă mai multe detalii, notează marţi Reuters. Purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor, Agus Wibowo, a declarat luni că două femei au fost ucise în momentul prăbuşirii unor imobile şi 'mai mult de 2.000 de persoane au fost evacuate'.

Cutremurul a avut loc la puţin timp după ora locală 18:00 (09:00 GMT), pe Insula Halmahera din Arhipelagul Molucelor, la 168 de kilometri de localitatea Ternate, la o adâncime de 10 kilometri, conform Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS).

Agenţia de Meteorologie din Indonezia (BMKG) a înregistrat o magnitudine de 7,2 şi a indicat că nu a existat pericolul producerii unui tsunami. În mai puţin de patru ore de la cutremurul iniţial, agenţia a consemnat cel puţin 30 de replici seismice. Potrivit Institutului Indonezian de Geofizică, cel puţin 65 de replici au fost înregistrate luni după seismul principal. Iksan Subur, reprezentant al agenţiei cu sediul în South Halmahera, în apropiere de epicentrul cutremurului, a declarat că oamenii din regiune şi-au părăsit casele şi au fugit în stradă cuprinşi de panică.

Zona Arhipelagului Molucelor a fost zguduită de mai multe seisme în ultimele săptămâni, dintre care unul cu magnitudinea 6,9 săptămâna trecută şi un altul, de magnitudine 7,3 la sfârşitul lunii iunie, fără a provoca însă pagube majore. Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi euroasiatică - într-o regiune care face parte din Centura de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel