Zeci de şcoli construite în judeţul Botoşani au fost închise ca urmare a scăderii populaţiei şcolare.
Zeci de şcoli construite în judeţul Botoşani prin programe finanţate de Banca Mondială au fost închise, ca urmare a scăderii populaţiei şcolare, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriel Hârtie, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, prin Banca Mondială au fost construite 132 de unităţi de învăţământ, iar scăderea numărului de elevi din comunităţile respective a determinat închiderea a 22 dintre ele. Printre ele se află şi unităţi de învăţământ din mediul urban, inclusiv Şcoala 3 din municipiul Botoşani.
"Ca urmare a scăderii populaţiei şcolare, la nivelul UAT-ului (unităţii administrativ teritoriale - n.r.) respectiv s-a luat decizia ca acea şcoală să fie fie închisă temporar. Ele toate au fost folosite la timpul lor, dar din păcate a trebuit să se ia această decizie. Ele sunt în conservare. Sunt proprietatea UAT-ului respectiv", a afirmat Hârtie.
El susţine că este foarte puţin probabil ca şcolile deja închise să reintre în circuitul educaţional. Totodată, el subliniază că administraţiile locale, care sunt proprietare ale spaţiilor de învăţământ, pot schimba destinaţia acestora doar cu avizul Ministerului Educaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu