Zeci de șoferi din București s-au trezit cu un mesaj scrijelit pe mașini.
Zeci mașini care au fost parcate în apropiere de Palatul Copiilor au fost găsit vandalizate. Cineva, deocamdată necunoscut, le-a scrijelit pe capotă sau portiere același mesaj: „Nu am fost aici”. Mai mulți șoferi au depus plângere la Poliție, iar la această oră autorul faptelor este căutat de oamenii legii, transmite Antena 3 CNN.
În total cel puțin 15 bucureșteni și-au găsit mașinile zgâriate în parcarea din apropierea Parcului Tineretului, lângă Palatul Copiilor. Deși majoritatea mașinilor aveau inscripționate mesajul „nu am fost aici”, unele dintre ele erau doar zgâriate, fără a fi vreun mesaj.
După ce doi șoferi au depus plângeri la Poliție, oamenii legii au mers la fața locului pentru a vedea ce s-a întâmplat. Acolo au descoperit că erau mult mai multe mașini vandalizate. Mai mult decât atât, locuitorii din zonă spun că ar fi fost chiar mai multe autovehicule afectate, însă o parte dintre proprietari și-au mutat mașinile în altă parcare.
Cercetările în acest caz continuă, iar polițiștii au deschis deja și un dosar penal pentru distrugere. Cel mai probabil vor fi verificate imaginile de pe camerele de supraveghere pentru identificarea autorului și prinderea lui.
„La data de 2 octombrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului - Secția 14 Poliție au fost sesizați, prin plângere, cu privire la faptul că, mai multe autoturisme ar fi fost zgâriate, la o adresă din Sectorul 4.
Menționăm faptul că, la nivelul subunității, au fost înregistrate două astfel de plângeri. Polițiștii din cadrul subunității s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în zonă, au fost identificate și alte autoturisme care prezentau zgârieturi, totalul fiind de 15 autovehicule. Activitățile desfășurate de polițiști din cadrul subunității sunt în dinamică, în vederea identificării și depistării persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 14 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
Cazuri similare au existat și în alte orașe din țară. În Craiova, spre exemplu, la un moment dat peste 25 de mașini au fost vandalizate. Șoferii s-au trezi că aveau cauciucurile mașinilor tăiate. În plus, 11 mașini au fost avariate acum 4 ani pe un bulevard intens circulat din Cluj-Napoca. Persoana bănuită ca ar fi distrus acele parcate pe străzile Nicolae Titulescu-Liviu Rebreanu din municipiu a fost identificată de polițiști și arestată.Era vorba de un bărbat de 34 de ani, din Cluj-Napoca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu