Cel puţin cinci migranţi au murit şi alţi circa 20 sunt daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Europa a naufragiat marţi pe Mediterana în largul Libiei, a anunţat marina libiană, în timp ce Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) vorbeşte despre cel puţin 40 de morţi, informează agenţiile AFP şi Reuters.
Purtătorul de cuvânt al marinei libiene a anunţat că au fost salvaţi 65 de migranţi aflaţi pe respectiva ambarcaţiune, în largul oraşului Khoms, la circa 120 de kilometri est de capitala Tripoli. Potrivit aceluiaşi oficial, la bordul ambarcaţiunii naufragiate se aflau cel puţin 90 de persoane. Cadavrele a cinci migranţi, dintre care trei marocani (o femeie, un bărbat şi un copil), un somalez şi un sudanez au fost recuperate din apă, a mai precizat purtătorul de cuvânt libian, menţionând de asemenea că este în desfăşurare o operaţiune de căutare a persoanelor dispărute.
Într-un anunţ separat al UNHCR, acesta confirmă salvarea a circa 60 de migranţi şi estimează numărul celor morţi sau dispăruţi la circa 40. Vin veşti teribile despre o posibilă mare pierdere de vieţi omeneşti într-un naufragiu în largul Libiei, a transmis purtătorul de cuvânt al UNHCR, Charlie Yaxley.
Alţi peste o sută de migranţi au murit săptămâna trecută după ce ambarcaţiunile precare cu care încercau să ajungă din Libia în Europa s-au răsturnat.
Odată cu anarhia ce a urmat înlăturării de la putere a fostului dictator Muammar Gaddafi în anul 2011, Libia a devenit placa turnantă a migraţiei ilegale africane înspre Europa. Gaddafi a dus anterior o politică de şantaj în chestiunea migraţiei, el cerând şi primind din partea Uniunii Europene bani pentru a nu permite migranţilor veniţi din statele Africii subsahariene să treacă graniţele Libiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu