Zeci de zboruri anulate din cauza vremii nefavorabile, în Olanda şi Germania

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Vremea nefavorabilă a dat peste cap transportul aerian.

Cel puțin 70 de zboruri au fost anulate și mai multe altele au fost întârziate la Aeroportul Schiphol din Amsterdam din cauza vremii de iarnă, a declarat un purtător de cuvânt duminică, relatează Reuters.

Acesta a spus că utilajele de deszăpezire au început să curețe zăpada la aeroport în dimineața devreme de duminică și că Schiphol era așteptat să fie operațional din nou în jurul prânzului. Totuși, ar putea exista în continuare întârzieri.

În ultima zi a vacanței de iarnă a școlilor din Olanda, un strat ușor de zăpadă acoperea părți din Amsterdam.

Probleme au fost şi în Germania

Operaţiunile de pe aeroportul din München au fost perturbate din cauza zăpezii şi a gheţii, a declarat duminică dimineaţă un purtător de cuvânt citat de agenţia DPA. Unele zboruri programate pentru decolare în cursul dimineţii au fost anulate, potrivit site-ului aeroportului.

Companiile aeriene au luat deja decizia de a anula zborurile în cursul nopţii ca măsură de precauţie, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului. Duminică dimineaţă, o pistă era menţinută deschisă, în timp ce cealaltă era curăţată, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Vizibilitatea redusă din cauza ninsorii a făcut ca intervalele de timp dintre decolări şi aterizări să fie prelungite, în condiţiile în care aeronavele trebuie degivrate, potrivit purtătorului de cuvânt. Nu este deocamdată clar cât vor dura restricţiile asociate condiţiilor meteorologice. Călătorii au fost rugaţi să contacteze companiile aeriene pentru informaţii referitoare la zborurile lor.

Smogul dens învăluie capitala Indiei, posibile perturbări ale traficului aerian

Smogul dens care a învelit vineri capitala Indiei i-a determinat pe oficiali din domeniul aeronautic să avertizeze în legătură cu posibile perturbări ale zborurilor după ce deteriorarea calităţii aerului a dus la scăderea vizibilităţii până aproape de zero în anumite regiuni, informează Reuters.

Delhi, care s-a confruntat cu smog şi o calitatea slabă a aerului de la începutul iernii, se afla vineri pe cea de-a treia poziţie în clasamentul celor mai poluate capitale ale lumii, potrivit datelor companiei elveţiene IQAir.

Nu au fost raportate încă devieri sau anulări, a precizat purtătorul de cuvânt al unui aeroport, însă autorităţile au avertizat într-o mesaj pe platforma X că aparatele de zbor care nu sunt dotate cu echipament ce ar permite efectuarea unor aterizări în condiţii de vizibilitate redusă s-ar putea confrunta cu dificultăţi.

Pe reţelele de socializare, cea mai mare companie aeriană indiană, IndiGo, precum şi compania low cost Spicejet au avertizat de asemenea că există riscul unor întârzieri din cauza condiţiilor meteorologice.

Întârzierile au fost în medie de opt minute pentru 20 de zboruri până la ora 10:14 a.m., potrivit site-ului de monitorizare a traficului aerian FlightRadar24.

Unele curse feroviare din capitală au avut de asemenea întârzieri, a mai relatat presa.

Calitatea aerului în New Delhi a fost estimată foarte slabă vineri, înregistrând un scor de 351, potrivit principalei autorităţi pentru controlul poluării din această ţară, cu mult peste nivelurile de la zero la 50 considerate bune. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel