Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Insula Șerpilor.
Liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o vizită pe Insula Şerpilor, în Marea Neagră, unde Kievul a avut un succes important la începutul atacului Rusiei asupra acestei ţări, în timp ce sâmbătă se marchează 500 de zile de la începerea de către Moscova a conflictului armat împotriva Ucrainei, conform Agerpres.
“Astăzi, ne aflăm pe Insula Şerpilor, care nu va fi niciodată ocupată de agresor, la fel ca şi restul Ucrainei, pentru că suntem ţara vitejiei”, a spus şeful statului ucrainean într-un videoclip nedatat, postat sâmbătă pe reţelele sociale. “Vreau să le mulţumesc aici, din acest loc al triumfului, tuturor militarilor noştri pentru aceste 500 de zile”, a adăugat Zelenski în acest video în care se vede cum ajunge cu o navă pe insulă şi lasă flori la un monument.
La puţin timp după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022, armata rusă a preluat stăpânirea asupra acestei insule, o rocă goală situată strategic la câţiva zeci de kilometri de coastă, unde se afla un mic contingent de militari ucraineni.
Crucişătorul rus Moskva le-a cerut militarilor să capituleze, însă aceştia au respins şi au transmis mesajul “navă rusă, du-te naibii”, în timpul unui schimb de mesaje radio care a devenit celebru pe internet şi a fost apoi imprimat pe timbre editate în Ucraina.
În final, militarii ucraineni au fost luaţi prizonieri şi au fost mai târziu schimbaţi cu militari ruşi. Ulterior, crucişătorul Moskva s-a scufundat în Marea Neagră după ce a fost lovit - conform autorităţilor de la Kiev - de rachete ucrainene. În schimb, Moscova a afirmat că la bordul navei a avut loc o explozie.
Ucraina a reuşit să elibereze Insula Şerpilor la 30 iunie 2022. Ministerul Apărării rus a numit retragerea rusă de atunci “un gest de bun-simţ”. De asemenea, preşedintele Zelenski, care se afla în vizită la Istanbul, s-a rugat sâmbătă dimineaţa împreună cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, pentru victimele războiului.
Şeful statului ucrainean, care s-a întâlnit vineri seară cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, s-a deplasat sâmbătă dimineaţa la sediul patriarhatului ecumenic al Constantinopului, situat în Cornul de Aur în Istanbul, conform jurnaliştilor AFP.
După o scurtă rugăciune pentru victimele războiului, cei doi bărbaţi au avut o discuţie în privat, departe de camerele de luat vederi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News