Zelenski, convins că Rusia e încă "în dureri" din cauza rănilor de război: "Moscova suferă în continuare. Ideea că rușii câștigă e doar un sentiment"

foto: Biroul de presă al președintelui Volodimir Zelenski via Reuters
foto: Biroul de presă al președintelui Volodimir Zelenski via Reuters

Moscova continuă să sufere pierderi grele pe câmpul de luptă, susţine preşedintele Zelenski într-un interviu pentru The Economist.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu publicat luni că ideea conform căreia Rusia câştigă războiul este doar un "sentiment" şi că Moscova suferă în continuare pierderi grele pe câmpul de luptă, informează Reuters.

Intervievat de The Economist, preşedintele ucrainean nu a furnizat nicio sursă care să-i susțină afirmația cu privire la pierderile părţii ruse. Acesta susține că prioritățile Ucrainei în 2024 includ atacarea pozițiilor-cheie ale Rusiei din Crimeea pentru a reduce numărul de agresiuni asupra țării sale și pentru a proteja orașele-cheie de pe frontul de est.

Rușii susțin altceva

Președintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că poziția Rusiei se îmbunătățește pe prima linie și că nu va opri campania până când nu își atinge obiectivele, printre care se numără "denazificarea, demilitarizarea și statutul neutru" al Ucrainei.

Oficialii ruși consideră că această contraofensivă lansată de Ucraina în mijlocul anului 2023 în estul și sudul țării a fost un eșec.

Nu s-a primit imediat un răspuns la solicitarea de comentarii din partea oficialilor ruși cu privire la ultimele declarații ale președintelui Zelenski.

"E doar un sentiment..."

În declaraţiile sale pentru The Economist, Volodimir Zelenski a recunoscut că "poate că nu am reuşit (în 2023) aşa cum şi-a dorit lumea. Poate că nu totul este atât de rapid pe cât şi-a imaginat cineva". Dar ideea că forţele ruse câştigă este doar un "sentiment", a mai afirmat şeful statului ucrainean, invocând pierderile grele ale Rusiei în oraşul asediat din est, Avdiivka, pe care l-a vizitat săptămâna trecută."Mii, mii de soldaţi ruşi ucişi, pe care nici măcar nu i-a luat cineva", a spus el în interviul susţinut virtual.

În schimb, a salutat "rezultatul uriaş" al forţelor ucrainene reprezentat de străpungerea blocadei ruseşti din Marea Neagră ce a permis exporturile de cereale prin intermediul unei noi rute de-a lungul coastei sale de sud.

Dacă Ucraina ar pierde războiul, a spus el, Rusia ar fi încurajată să avanseze împotriva altor ţări, deoarece "Putin simte slăbiciune ca un animal, pentru că este un animal. El simte sângele, îşi simte puterea".

Având în vedere că sprijinul suplimentar pentru Ucraina se confruntă cu obstacole în Statele Unite şi Uniunea Europeană, sunt necesare mai multe eforturi pentru a convinge lumea că apărarea Ucrainei înseamnă apărarea lumii, a spus el."Poate că ceva lipseşte. Sau poate lipseşte cineva", a spus el."Cineva care poate vorbi despre Ucraina ca fiind o apărare a noastră, a tuturor".

Rusia a spus că este pregătită pentru discuţii de pace dacă Ucraina ţine cont de "noile realităţi", sugerând o recunoaştere a faptului că Rusia controlează aproximativ 17,5% din teritoriul ucrainean. Volodimir Zelenski a respins orice idee că Moscova ar fi interesată de discuţii şi a invocat în acest sens valurile repetate de lovituri aeriene ale Rusiei."Văd doar paşii unei ţări teroriste", a spus el. Orice apel rus la discuţii, a spus el,"nu este pentru că sunt oameni drepţi, ci pentru că nu au suficiente rachete, muniţie sau trupe pregătite. Au nevoie de această pauză să îşi restabilească puterea. Şi apoi, cu toată forţa lor, să întoarcă pagina acestui război", a opinat preşedintele Ucrainei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel