Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi în faţa parlamentarilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) să fie judecat 'fiecare agresor şi măcelar', reiterându-şi dorinţa instituirii unui tribunal internaţional împotriva Moscovei, şi a cerut Franţei şi Italiei mijloace de apărare antiaeriană, relatează AFP.
'Trebuie ca Rusia să fie recunoscută ca stat agresor şi fiecare asasin şi măcelar trebuie adus în faţa justiţiei pentru crime comise în timpul acestui război', a lansat Zelenski în cursul unei alocuţiuni susţinută în format de videoconferinţă cu ocazia unei sesiuni a APCE.
'Trebuie create mecanismele juridice indispensabile pentru a face asta. Aveţi un rol deosebit pentru a crea un tribunal special care să aducă Rusia în faţa justiţiei şi să aplice principiile dreptului internaţional', a mai spus preşedintele ucrainean. Acesta formulase deja o cerere similară la sfârşitul lunii septembrie în faţa Naţiunilor Unite privind crearea unei instanţe care să judece 'crima de agresiune' a Rusiei împotriva Ucrainei.
'Trebuie garanţii pentru a asigura o pace pe termen lung. Noi am putut vedea cum Rusia respinge orice dialog, cum vrea să vorbească limbajul terorii. Acest fapt trebuie să fie recunoscut la toate nivelurile, juridic, politic', a adăugat el, reproşând în treacăt Consiliului Europei că nu a tratat cu destulă severitate Rusia după anexarea Crimeii în 2014.
'Pretextul' dialogului cu Rusia nu trebuie 'să mascheze unele faţete ale acestui război' şi să servească drept 'camuflare a adevărului', a mai spus el.
'Consiliul Europei va fi lider pentru a cere socoteală şi a despăgubi marile pierderi suferite în timpul acestui război. Vă cer să susţineţi, în calitate de europeni, acest proiect', a declarat Zelenski, cerând ca agresorul 'să fie făcut să plătească preţul corect pentru agresiunea sa' şi 'să se pregătească calea pentru ca responsabilii de acest război de agresiune să răspundă pentru actele lor'. 'Izolarea Rusiei pe plan diplomatic este importantă, este presiunea care trebuie făcută ca să-i împovăreze: trebuie arătat poporului rus că acest război îl va costa scump', a afirmat Volodimir Zelenski.
În ceea ce priveşte UE, Cei 27 nu au o poziţie comună asupra cererii privind instituirea unui tribunal special. Dar comisarul european al justiţiei, Didier Reynders a apreciat joi că 'mai întâi trebuie utilizate la maximum toate instrumentele existente': serviciile procurorului general ucrainean, investigaţiile efectuate de 14 ţări membre, ancheta Curţii Penale Internaţionale (CPI).
'Noi cerem autorităţilor ucrainene să ratifice Statutul de la Roma, de a participa oficial la CPI pentru ca să se poată dezbate atunci alte eventuale soluţii', a adăugat el, în cursul unei reuniuni a miniştrilor europeni ai justiţiei la Luxemburg.
'Avem propriul nostru dispozitiv, dar acesta nu este suficient, căci avem o ţară foarte întinsă, cu multe echipamente de protejat', a subliniat el.
'Mijloacele noastre nu sunt suficiente. Germania ne-a dat un prim sistem care urmează a fi livrat în curând, SUA au confirmat sprijinul cu noi dispozitive moderne, dar noi sperăm mai mult de la Franţa şi Italia în acest domeniu al apărării antiaeriene', a afirmat preşdintele Ucrainei. 'Nu avem decât 10% din ceea ce avem nevoie', a concluzionat el, notează Agerpres.
Moscova şi-a exprimat la ONU preocupările cu privire la acordul asupra exportului de cereale pe Marea Neagră şi este pregătită să renunţe la reînnoirea acestui acord luna viitoare dacă cererile sale nu vor fi satisfăcute, a declarat joi pentru Reuters, la Geneva, ambasadorul Rusiei pe lângă Naţiunile Unite.
Acordul, negociat de ONU şi de Turcia în iulie, a deschis calea Ucrainei pentru a-şi relua exporturile de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră, care fuseseră închise de la începerea invaziei ruse în această ţară. Moscova a obţinut garanţii pentru propriile sale exporturi de cereale şi îngrăşăminte.
Acordul a permis să se evite o criză alimentară mondială: Rusia şi Ucraina sunt două dintre cele mai mari exportatoare de cereale din lume, iar Rusia este primul exportator de îngrăşăminte. Dar Moscova s-a plâns în mai multe rânduri de modul în care acordul este implementat, argumentând că întâmpină în continuare dificultăţi în a-şi vinde îngrăşămintele şi alimentele.
Într-un interviu acordat Reuters, Ghennadi Gatilov, ambasador al Rusiei pe lângă Naţiunile Unite la Geneva, a declarat că Moscova a transmis miercuri o scrisoare secretarului general al ONU, Antonio Guterres, conţinând o listă de plângeri. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News