Zelenski le explică americanilor ce se întâmplă cu banii lor: Ei văd totul. Toate acestea le împărtășim cu partenerii noștri

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Zelenski a oferit  un interviu pentru FOX News, unde a argumentat greșeala republicanilor SUA de a vota împotriva ajutorului militar.

 

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a declarat că peste o sută de congresmeni republicani care au votat împotriva celei mai recente propuneri legislative de ajutor pentru Ucraina ar trebui să știe cum sunt cheltuiți banii.

Zelenski a subliniat că simte că majoritatea americanilor și membrii Congresului sprijină Ucraina, "și asta înseamnă că Statele Unite sunt de partea noastră". În același timp, el a decis să se adreseze congresmenilor care au votat împotrivă, notează și Pravda.

"Trebuie să știe că acești bani merg, în primul rând, către sectorul de apărare american... Chiar și ei trebuie să știe că producția lor va primi zeci de miliarde de dolari, locuri de muncă, taxe, totul va fi în Statele Unite," a spus președintele.

Al doilea argument al lui Zelenski se bazează pe faptul că o parte din ajutor merge nu numai către Ucraina, ci și către alte țări europene "pentru că există un fel de armament de care avem nevoie, care este într-un deficit mare, și avem nevoie de el. Și uneori Statele Unite susțin acest lucru".

În al treilea rând, președintele ucrainean a remarcat că "nu avem secrete [cu americanii]" și că tehnologiile dezvoltate în Ucraina "le împărtășim cu prietenii noștri americani".

"Fiecare dolar care merge către Ucraina - ei știu dacă este militar sau finanțare directă a unor industrii [ale noastre]. Ei văd totul. Toate acestea le împărtășim cu partenerii noștri, cu Statele Unite," a explicat Zelenski.

"De aceea, fii sigur că totul se desfășoară pe câmpul de luptă, sprijinind nu numai armata ucraineană, ci apărând democrația în lume," a concluzionat el.

Pe 24 aprilie, președintele american Joe Biden a semnat un pachet legislativ adoptat de Congres care aloca aproape 61 miliarde de dolari în ajutor militar și economic suplimentar pentru Ucraina, precum și asistență pentru aliații SUA.


Imediat după aceea, SUA au anunțat un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel