Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că situaţia din oraşul Borodianka este „mult mai înfricoşătoare” decât cea din Bucea.
Cel puţin 26 de cadavre au fost găsite sub dărâmăturile a două case până în acest moment, potrivit procurorului general al Ucrainei, Iryna Venediktova.
„Este mult mai înfricoşător acolo. Mai multe victime ale invadatorilor ruşi”, a spus Volodimir Zelenski. Preşedintele ucrainean susține că atrocităţi similare au fost văzute şi în Mariupol.
„Ce se va întâmpla când lumea va afla tot adevărul despre ce a făcut armata rusă în Mariupol? Acolo, pe aproape fiecare stradă, este ceea ce lumea a văzut în Bucea şi în alte oraşe din regiunea Kiev după retragerea trupelor ruseşti. Aceeaşi cruzime. Aceleaşi crime îngrozitoare”, a spus el.
Zelenski a declarat că fiecare crimă din Ucraina va fi investigată şi fiecare jefuitor, violator şi criminal va fi găsit.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că este de părere că preşedintele rus Vladimir Putin a renunţat la cucerirea Kievului, după ce forţele sale au fost înfrânte de armata ucraineană.
Lloyd Austin crede că Putin se concentrează acum asupra sudului și estului Ucrainei.
„Putin a crezut că ar putea foarte rapid să cucerească Ucraina, să captureze foarte rapid această capitală. El s-a înşelat. Cred că Putin a renunţat la eforturile sale de a cuceri capitala şi se concentrează acum asupra sudului şi estului ţării”, a declarat Lloyd Austin în cadrul unei audieri în Senatului american, notează Mediafax.
Peste 9.000 de cetățeni ucraineni au intrat joi în România, în creștere cu 3% față de ziua anterioară, a anunțat Poliția de frontieră.
Joi, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 67.279 de persoane, dintre care 9.165 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 3 % faţă de ziua precedentă.
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.981 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 6,3%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 2.218 cetăţeni ucraineni, în creştere cu 16 %.
De la declanşarea războiului din Ucraina până joi, la nivel naţional, au intrat în România 650.441 cetăţeni ucraineni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News