Liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, consideră că este nevoie de organizarea unui congres al partidului, dar este necesară o perioadă mai mare de timp pentru pregătirea conferinţelor judeţene de alegeri în filiale şi pentru alte aspecte care ţin de organizare.
'Noi am spus şi data trecută în cadrul CEx că avem nevoie de un congres şi un alt mesaj. Sigur congresul extraordinar ar fi trebuit să-l facem pentru modificarea statutului, pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, care sunt lucruri extrem de importante, iar apoi, pornind de la baza partidului, pornind de la alegeri democratice în fiecare organizaţie locală, totul culminând apoi cu conferinţe judeţene, să ajungem să alegem conducerea statutară într-un congres. Dar lucrurile astea ţin de un anumit calendar, care trebuie făcute pentru că trebuie să ajungem să discutăm cu oamenii, trebuie să redeschidem porţile partidului mult mai mult decât am făcut-o până acum. Şi lucrurile astea nu putem să le facem decât pornind de la alegeri democratice de jos în sus. Deciziile de către conducerea partidului trebuie să fie luate altfel. E nevoie de un congres, dar trebuie un calendar de timp ceva mai lung', a afirmat Zetea la Parlament, înaintea CExN al PSD.
Potrivit acestuia, două săptămâni până la congres - data stabilită fiind 29 iunie - este un timp 'mult prea scurt' pentru organizarea de conferinţe judeţene, alegeri, propuneri de modificare a statutului, felul în care vede astăzi PSD societatea românească, mesajul dat de partid.
'E un timp mult prea scurt şi nu avem timpul necesar pentru a ne clarifica viziunea PSD în ceea ce priveşte societatea românească. (...) Ceea ce va hotărî CExN noi vom respecta. Dar ne vom spune părerea', a adăugat el. Întrebat cât contează în acest sens opinia preşedintelui interimar al PSD, Viorica Dăncilă, care a respins categoric varianta amânării congresului, Zetea a spus: 'Foarte mult, este preşedintele în exerciţiu al partidului, este premierul în exerciţiu al României, are un cuvânt extrem de important de spus. Şi în ultimul CExN s-a văzut acest lucru. Până la urmă, opţiunea dumneaei a fost importantă pentru ceilalţi colegi'. Gabriel Zetea a precizat că nu are vreo intenţie în acest moment de a candida la o funcţie de conducere în PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu