Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a trasmis, prietenilor virtuali, mesajul său după ce a fost în vizită la cartierul social "Henri Coandă", din Constanța, alături de premierul Victor Ponta și europarlamentarul Daciana Sârbu.
"Oamenii pe care i-am întâlnit în cartierul social "Henri Coandă" din Constanța trăiau înainte în canale, pe străzi sau în barăci. Astăzi au un acoperiș deasupra capului şi pot duce o viață decentă. Pot să-şi întemeieze o familie. Pot să-şi caute un loc de muncă şi să se reintegreze în societate. Asta înseamnă să gândeşti european. Asta înseamnă să gândeşti social-democrat. Să te preocupi să găseşti soluții atât pentru cei bogați, cât mai ales pentru cei mai nevoiaşi. Să aibă şansa la un viitor mai bun şi să se simtă mândri că sunt români!", este mesajul transmis de Valeriu Zgonea, pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu