Zgonea, scuze pe Facebook, pentru declarația cu Mihai Viteazul

zgonea
zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a prezentat, marţi, pe pagina sa de socializare, scuze pentru "afirmaţia nefericită" în care s-a referit la Mihai Viteazul folosind sintagma "colegul meu", atunci când a fost întrebat dacă nu îl deranjează arborarea steagului secuiesc la Baraolt.

"Am făcut o afirmaţie nefericită astăzi, pentru care îmi cer scuze. Mihai Viteazu este un mare erou al poporului român", a scris Valeriu Zgonea pe contul său de Facebook.

Întrebat, în cursul aceste dimineți, în legătură cu arborarea steagului secuiesc la Baraolt, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat că nu îl deranjează acest fapt, deoarece este cel cu care, în urmă cu câteva sute de ani, secuii au plecat “cu colegul său Mihai Viteazul” împotriva ungurilor.

"Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema", a declarat Zgonea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel